Anchetă DNA la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia. Medic şi asistentă, judecaţi pentru luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

DNA a deschis un nou caz de corupţie în Ialomiţa. De data aceasta acuzaţiile procurorilor vizează un medic şi o asistentă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia. Cadrele medicale sunt acuzate că primeau şpăgile în sacose.

Ancheta procurorilor DNA s-a finalizat la un an după ce acuzaţii similare au fost aduse unui alt medic de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa.

În iulie 2015, anchetatorii din Slobozia descindeau în cabinetul medicului Adrian Ştefan, şeful comisiei judeţene de Expertiză şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, unde l-au prins în flagrant în timp ce primea şpagă de la un pacient, pentru a-i oferi acestuia o pensie de boală. 

Caz declinat la Bucureşti

În urma cercetărilor, procurorii din Slobozia au descoperit faptul că medicul Adrian Ştefan nu acţiona singur. Activitatea sa infracţională era susţinută de medicul Ionela Dumitrescu, specialistă în tratarea afecţiunilor balneofiziologice, şi asistenta sa, Liliana Elena Bordea. Având în vedere legătura dintre cele două cazuri, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa au decis să decline cazul doctoriţei şi asistenţei şpăgare către Direcţia Naţională Anticorupţie. 

Primeau şpăgi în sacoşă 

La un an distanţă de la debutul anchetei DNA, procurorii anticorupţie le-au trimis în judecată pe doctoriţa Ionela Dumitrescu şi pe asistenta Liliana Elena Bordea. Ambele sunt acuzate de faptul că ofereau tratamente, consultaţii şi reţete în schimbul şpăgilor pe care le primeau de la pacienţi. Mai mult, procurorii au reţinut faptul că mita era ambalată frumos în sacoşe şi oferită apoi celor două cadre medicale. Dosarul celor două se judecă la Tribunalul Ialomiţa, în această lună urmând să aibă prima înfăţişare la proces. 

Au rămas la spital 

În ciuda acuzaţiilor aduse, medicul Ionela Dumitrescu şi asistenta sa au rămas în continuare angajate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia. Reprezentanţii unităţii medicale susţin faptul că, în cazul medicului, nu se poate pune în discuţie demiterea întrucât este singurul specialist balenofiziolog care există în judeţul Ialomiţa. Până în mai 2015, unitatea medicală a mai avut un medic specialist pentru secţia de  Boli Balneofiziologice, însă acesta a demisionat din funcţie în urma unui scandal, provocat ca urmarea unui control al Camerei de Conturi Ialomiţa. Concret, auditorii au descoperit faptul că mai mulţi medici din Slobozia au primit ilegal bani pentru plata chiriilor locuinţelor de serviciu, fiind obligaţi să restituite fondurile. Pe listă se afla şi specialistul demisionar. 

Citiţi şi:

Soluţie extremă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia: mită cu chitanţă

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”