Amenzi în valoare de peste 900.000 de lei, aplicate în judeţul Ialomiţa pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Razie în judeţul Ialomiţa FOTO IPJ Ialomiţa

Peste 300 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 900.000 de lei au fost aplicate de poliţişti ieri, 6 aprilie, în cadrul unei acţiuni de amploare desfăşurată pe raza municipiilor Slobozia, Feteşti şi Urziceni.

La data de 6 aprilie, între orele 09.00-21.00, peste 160 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa, cu sprijinul efectivelor Inspectoratului General al Poliţiei Române au verificat modul de respectare a reglementărilor legale instituite în perioada stării de urgenţă.

Pe raza municipiilor Slobozia, Urziceni şi Feteşti au fost constituite 61 de dispozitive de ordine şi siguranţă publică, pentru verificarea respectării măsurilor dispuse prin Ordonanţele Militare, menţinerea ordinii şi liniştii publice, depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină, fluidizarea circulaţiei sau escortarea convoaielor auto.

Au fost controlate în trafic 1.250 de autovehicule şi legitimate peste 1800 de persoane. Urmare a neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 334 de sancţiuni contravenţionale,  240 dintre amenzi au fost date pentru nerespectarea prevederilor ordonanţelor militare privind circulaţia pe drumurile publice. Valoarea sancţiunilor aplicate se ridică la peste 900.000 de lei.

Comerţul ilegal, amendat

De asemenea, poliţiştii de Investigare a Criminalităţii Economice au acţionat pentru prevenirea si combaterea faptelor de evaziune fiscală şi protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări servicii ilicite. 

Aceştia au sancţionat 10 operatori economici şi au confiscat bunuri în valoare de peste 3000 de lei, respectiv alcool sanitar şi gel antibacterian, produse comercializate fără respectarea prevederilor legale. 

Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare pe raza judeţului Ialomiţa, echipajele de poliţişti acţionând permanent în sistem integrat pentru asigurarea unui climat optim de siguranţă publică, prevenirea şi limitarea răspândirii virusului COVID 19, dar şi pentru a preveni şi combate ilegalităţile de orice fel.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată