Amenzi de 800.000 de lei pentru munca la negru, aplicate de ITM Ialomiţa în primul semestru la anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomiţa a continuat şi în 2013 controalele la angajatorii din judeţ, în scopul identificării tuturor neregulilor şi abaterilor de la lege. Amenzile totale s-au ridicat la 1.162.000 de lei, din care mai mult de două treimi au vizat munca la negru

.

În urma controalelor, cele mai multe nereguli au fost depistate în domeniul muncii la negru. Cele 869 de controale efectuate s-au concretizat în amenzi de 800.000 de lei, aproximativ 68% din total. 55 de angajatori au fost depistaţi folosind forţă de muncă fără forme legale, în vreme ce 94 de persoane, dintre care 20 femei, au fost descoperite fără forme legale de angajare.

Conform datelor ITM Ialomiţa, se constată că, în primul semestru al acestui an, numărul angajatorilor controlaţi a fost mai mic decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, deoarece controalele au avut la bază tematici ce au cuprins verificarea mai multor aspecte reglementate de legislaţia muncii. Scopul principal al controalelor a fost unul de îndrumare, educare şi prevenire a agenţilor economici, având în vedere că munca la negru aduce prejudicii atât statului, care este privat de însemnate sume de bani, dar mai ales angajatorilor, care nu pot beneficia de niciun fel de protecţie socială.

Amenzi de trei ori mai mari

Astfel, cu ocazia acţiunilor de control, angajatorii au primit sfaturi cu privire la cele mai eficiente mijloace de a intra în legalitate, dar şi la consecinţele ce pot avea loc ca urmare a nerespectării legii. Cu toate acestea, în primul semestru al anului 2013, numărul sancţiunilor contravenţionale aplicate a fost de 438, cu 55% mai mare decât în aceeaşi perioadă a lui 2012, atunci când sancţiunile au atins cifra de 242. (sursa observator24.ro)

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”