VIDEO UPDATE Accident cu 19 victime în Olt. A fost activat Planul Roşu. Un bărbat a decedat, o gravidă este rănită grav

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grav accident de circulaţie s-a produs în urmă cu puţin timp în judeţul Olt, cinci autovehicule fiind implicate. O persoană a decedat.

UPDATE: Circulaţia pe E 574 este în continuare restricţionată din cauza accidentului. Din declaraţiile martorilor prezenţi la faţa locului, accidentul s-ar fi produs din vina unei şoferiţe, chiar gravida rănită grav, care a ieşit pe drumul european, dinspre localitatea Priseaca, fără să se asigure, fiind lovită de un autoturism care circula dinspre Slatina spre Piteşti. Un alt autoturism care circula tot spre Piteşti, condus de o altă femeie, aflată în autoturism cu doi copii, de asemenea a lovit cele două autoturisme. Din sens opus se deplasa autotrenul, care pentru a evita un alt autovehicul a intrat pe contrasens, lovind un microbuz ce se deplasa, de asemenea, spre Piteşti. Bărbatul decedat, din Scorniceşti, era pasager în microbuz, ocupând locul din spatele şoferului. Şi şoferul microbuzului a fost rănit. Acesta le-ar fi declarat anchetatorilor că a avut 20 de pasageri, deşi echipajele de prim ajutor au găsit la faţa locului, în toate cele cinci autovehicule implicate, 19 persoane.

UPDATE: Conform declaraţiilor managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, Cătălin Rotea, pacienta aflată în luna a şaptea de sarcină este cooperantă, stabilă, iar sarcina, conform primelor investigaţii medicale realizate, nu ar fi pusă în pericol. Pentru a face faţă situaţiei, a mai menţionat managerul, au fost chemaţi de acasă 15 medici chirurgi şi anestezişti şi peste 20 de asistente.

UPDATE: Reprezentanţii ISU Olt au anunţat că la ora 16,20 s-a încheiat misiunea din punct de vedere medical, fiind încetate măsurile planului roşu. Reamintim că în urma accidentului în care au fost implicate cinci autovehicule un bărbat de 47 ani, din Scorniceşti, pasager în microbuz, a decedat, două persoane, dintre care o gravidă în luna a şaptea de sarcină, sunt rănite grav, alte 11 au răni mai uşoare, iar alte cinci persoane raportate iniţial ca victime au refuzat transportul la spital. 

UPDATE: Persoana decedată este un bărbat în vârstă de 49 ani, din Scorniceşti. Femeia rănită grav, o gravidă în luna a 7-a de sarcină, era şioerul unuia dintre autoturismele implicate.

UPDATE: La faţa locului este o desfăşurare mare de forţe, şapte autospeciale SMURD fiind trimise, un modul de descarcerare, o autospecială pentru victime multiple şi nouă autospeciale ale Serviciului Judeţean ed Ambulanţă Olt.

Ştirea iniţială

Două autoturisme, un autotren, un microbuz şi o autoutilitară sunt implicate într-un accident grav petrecut pe E 574, în judeţul Olt, la Priseaca. 

În acest moment este în desfăşurare Planul Roşu, fiind vorba de 19  victime. Unul dintre pacienţi este decedat, alţi doi sunt grav răniţi, unul dintre aceştia fiind încarcerat, cealaltă victimă rănită grav fiind o gravidă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile