VIDEO Primul demers comun al PNL şi PDL la Olt: schimbarea a doi viceprimari de la PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigel Ştirbu, liderul PNL Olt, alături de omologul său de la PDL, Siminica Mirea  (FOTO: Mugurel Manea)

Liderii organizaţiilor judeţene a PNL şi PDL de la Olt au apărut, marţi – 29 iulie, în prima lor conferinţă în comun după congresul de comasare din weekend-ul trecut. Gigel Ştirbu, fost ministru al Culturii în actual Guvern Ponta, lider interimar al PNL Olt, alături de Siminica Mirea, preşedintele PDL Olt, au declarat că principalul scop al unirii celor două partide constă în detronarea PSD de la putere.

Cei doi lideri ai PNL şi PDL de la Olt au apărut în faţa ziariştilor afişând o aparentă notă de siguranţă, deşi în sediul liberalilor din Slatina unde s-a derulat conferinţa a răzbătut, pe tot parcursul acesteia, un aer de stânjeneală din partea celor doi foşti inamici politici până acum câteva luni. Fiind „gazdă”, liderul interimar al PNL Olt, deputatul Gigel Ştirbu, fost ministru al Culturii în Guvernul Ponta între decembrie 2013 – februarie a.c., a vorbit cel mai mult. El a spus că noua Alianţă Creştin Liberală apărută în urma fuziunii PNL cu PDL va avea, la nivelul judeţului, doi vicepreşedinţi în persoana celor doi lideri ai formaţiunilor judeţene menţionate, plus patru prim-vicepreşedinţi. Acest lucru ar urma să aibă loc de la nivel judeţean şi până la ultima comună din teritoriu.

"La alegerile prezidenţiale, din punct de vedere juridic, noi (PNL şi PDL, n.r.) vom candida pe o alianţă electorală deoarece nu există posibilitatea legală ca acest nou partid să fie înregistrat şi să obţină hotărârea judecătorească a Tribunalului Bucureşti în timp util. Toate procedurile legale în acest sens vor dura până în ianuarie probabil, fapt pentru care cele două partide vor candida sub sigla Alianţei Creştin Liberale PNL-PDL la alegerile prezidenţiale din noiembrie. (...) Tot ce s-a întâmplat în ultima perioadă, din punctul meu de vedere – şi încerc să fiu cât pot de obiectiv - este un lucru pe care istoria îl va aprecia la adevărata valoare. Această formaţiune politică, această structură politică va lua fiinţă indiferent dacă îşi doresc unii sau alţii. Lucrurile au intrat pe un făgaş de unde nu se mai pot întoarce. Are mai puţină importanţă cine va conduce această structură politică la nivel naţional sau local, contează că această entitate politică nu se va împiedica în orgolii personale”, a afirmat Gigel Ştirbu, care a precizat că singurul scop al alianţei PNL cu PDL este detronarea PSD de la putere.

La rândul său, preşedintele PDL Olt, Siminica Mirea, a declarat că noua alianţă este în plină dezvoltare, reprezentanţii săi ducând discuţii, în această perioadă, cu omologi din Forţa Civică şi Iniţiativa România Liberală din judeţ pentru atragerea lor în noua structură politică. 

Oficialul democrat-liberal a precizat că primul demers comun al celor două partide va fi iniţiat în zilele următoare şi constă în schimbarea, respectiv impunerea a doi noi viceprimari ai Alianţei în două comune din judeţ. Localităţile avute în vedere de PNL şi PDL pentru a schimba viceprimarii actuali ai PSD şi unde deţin supremaţia în consiliile locale respective sunt Movileni şi Drăghiceni.

Vă mai recomandăm:

VIDEO  La Olt, deputaţii PSD au fost puşi de liberalul Gigel Ştirbu pe „lista ruşinii“

Noua echipă din fruntea PNL Olt: „Primul target - minimum 25 % din voturile de la europarlamentare”

Deputatul Gigel Ştirbu îşi vede visul cu ochii: a ajuns preşedinte al PNL Olt

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei