VIDEO  Predare fastuoasă de ştafetă la vârful ISU Olt: ceremonial militar şi defilare cu pompieri în centrul Slatinei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii olteni şi-au schimbat şeful. Marian Pică, ajuns la pensionare, a predat comanda Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Matei Basarab” Olt, vineri - 17 aprilie. Schimbarea nu s-a petrecut în linişte, ci totul a avut loc cu fast şi „la vedere” în faţa Prefecturii Olt din Slatina, în faţa trecătorilor. Slătinenii au asistat, astfel, pentru prima dată după 1990, la schimbarea oficială de gardă de la vârful unei instituţii militare.

Ceremonialul de predare-primire a comenzii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Matei Basarab” Olt a început cu câteva minute înainte de ora anunţată, 11.00. Au fost prezente oficialităţi judeţene şi locale, comandanţi ai structurilor militare judeţene ale Ministerului de Interne şi Ministerului Apărării Naţionale, dar şi inspectori şefi ai inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din toată zona Olteniei, precum şi tot efectivul ISU Olt, inclusiv simpli trecători, care au fost atraşi de forfota oamenilor în haine militare negre din faţa Prefecturii Olt din Slatina.

Debutul manifestărilor dedicate predării-primirii comenzii ISU Olt a fost marcat de intonarea imnului naţional, după care au urmat câteva discursuri ale unor oficialităţi judeţene pentru ca, în fine, să aibă loc şi marele moment. Garda de onoare a ISU Olt a predat drapelul de luptă fostului de-acum comandant al unităţii, col. Marian Pică (ajuns la pensionare, 56 ani), care a îngenuncheat şi a sărutat culorile tricolore pe care le-a slujit la arma Pompieri aproape 35 de ani. Ulterior, fostul inspector-şef al ISU Olt a predat drapelul către cel mai înalt reprezentant al pompierilor prezent la manifestările de la Slatina, respectiv lt.col. Daniel Ionel Dragne, prim-adjunct al Inspectorului General al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. La rândul său, oficialul IGSU a predat drapelul ISU Olt către cel ce a preluat temporar ştafeta de comandant al unităţii de la Olt, lt.col. Adrian Tănase. Noul inspector-şef al ISU Olt i-a dăruit, apoi, fostului său superior, mai multe cadouri din partea efectivelor unităţii, printre care un album cu fotografii din timpul misiunilor unde acesta a fost prezent, un portret în creion înrămat etc. De asemenea, cu acelaşi prilej a fost dezvelită şi placa de onoare a comandanţilor ISU Olt, unde, de vineri – 17 aprilie, se regăseşte şi numele col. Marian Pică.

Au urmat iarăşi câteva discursuri ale unor oficiali prezenţi la eveniment, care au culminat cu cel al protagonistului evenimentului, col. (r.) Marian Pică. Vizibil emoţionat, acesta şi-a găsit cu greu cuvintele, deşi s-a văzut că îşi încropise dinainte un discurs de la care a deviat în mod voluntar pentru a face loc sincerităţii.

"Mulţumesc tuturor celor care au ajutat până acum Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Olt, de la Consiliul Judeţean, Prefectura Olt, celelalte instituţii militare din judeţ şi numai, care au văzut în instituţia noastră un co-echipier în acţiunile derulate împreună sau singuri. Vă mulţumesc dvs., colegii mei, pentru încrederea pe care aţi avut-o în mine, pentru abnegaţia şi curajul cu care v-aţi făcut datoria! Vă urez sănătate şi să aveţi grijă de voi în misiunile la care veţi participa! Nu în ultimul rând, vreau să mulţumesc familiei mele pe care am privat-o, de multe ori, de prezenţa mea, cei care m-au susţinut şi sprijinit întotdeauna ca să îmi îndeplinesc sarcinile de serviciu”, a spus fostul comandant al pompierilor olteni, Marian Pică (56 ani).

Programul ieşirii la pensie a fostului comadant al ISU Olt a cuprins inclusiv o defilare a efectivelor de pompieri ale instituţiei, dar şi a Gărzii de Onoare a municipiului Slatina, spre plăcuta surpriză a trecătorilor. Aplauzele au încheiat emoţionantul eveniment. Fostul comandant al pompierilor olteni a fost îmbrăţişat apoi de o mare parte a celor prezenţi şi, desigur, a fost nelipsit de la şedinţele foto.

C.V. de comandant

Comandantul pompierilor olteni are un CV impresionant. Marian Pică a absolvit Liceul de matematică-fizică “Ion Minulescu” din Slatina, cursurile gimnaziale efectuându-le la o şcoală generală din oraşul Corabia. A urmat apoi Şcoala Militară de Ofiţeri Activi a Ministerului de Interne - arma pompieri (1981-1984), apoi Academia de Înalte Studii Militare Bucureşti - Facultatea de arme întrunite ( 1989-1991). Inclusiv stagiul militar a fost satisfăcut de Marian Pică la Grupul de pompieri al municipiului Bucureşti între 1978-1980. După absolvirea Şcolii Militare de ofiţeri activi a Ministerului de Interne - arma Pompieri (şef de promoţie) în 1984 a fost repartizat la Grupul de Pompieri „Matei Basarab” al judeţului Olt, unde a fost numit pe funcţia de locţiitor comandant companie I la compania de pompieri Slatina, funcţie îndeplinită până în luna august 1985.

În data de 15 august 1985 a fost promovat comandant al companiei de pompieri Slatina, funcţie pe care a îndeplinit-o până la data de 31 iulie 1988, începând cu luna următoare a fost mutat la Inspecţia de prevenire din cadrul Grupului de Pompieri „Matei Basarab” Olt în funcţia de inspector principal II – tehnic normativ, funcţie îndeplinită până la 10 septembrie 1989. În perioada 10 august - 31 octombrie 1991 a îndeplinit funcţiile de ofiţer principal III şi ofiţer principal I în Statul Major din Comandamentul Pompierilor Bucureşti. În perioada 1 noiembrie 1991 - 31 decembrie 1994 a îndeplinit funcţia de ofiţer principal II (cu munca de personal) la Grupul de Pompieri Olt, în perioada 1 ianuarie 1995 – 9 septembrie 2000 a îndeplinit funcţia de şef de stat major al Grupului de Pompieri „Matei Basarab” al judeţului Olt, apoi, între 10 aprilie – 30 iunie 2000, a fost împuternicit comandant grup pompieri I. În intervalul 1 iulie 2000 – 14 februarie 2004 a îndeplinit funcţia de şef de stat major I la Grupul de Pompieri „Matei Basarab” Olt, în perioada 15 decembrie 2004 – 31 ianuarie 2012 a îndeplinit funcţia de prim-adjunct al inspectorului-şef din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Matei Basarab” Olt, iar, începând cu 1 februarie 2012, a fost împuternicit inspector-şef la aceeaşi unitate, funcţie îndeplinită până vineri – 17 aprilie a.c.

Concursul ce va fi organizat pentru ocuparea oficială a postului de inspector-şef al ISU Olt a fost anunţat pentru data de 28 aprilie.

Mai puteţi citi pe acelaşi subiect:

Comandantul pompierilor olteni, Marian Pică, se pensionează

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie