VIDEO Judecătoarea Carmen Marinescu rămâne după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fosta şefă a Tribunalului Olt, judecătoarea Carmen Marinescu, a rămas după gratii, aceasta a fost decizia Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie unde, vineri – 27 martie, s-a judecat contestaţia acesteia împotriva arestării sale preventive pe 30 de zile pronunţată de Curtea de Apel din Craiova. Carmen Marinescu este acuzată că ar fi primit mită 200.000 de euro din partea familiei interlopului Bercea Mondial, pe numele său adevărat Sandu Anghel.

Judecătoarea din Slatina, Carmen Marinescu, a fost iniţial reţinută luni – 23 martie, pentru durata minimă legală prevăzută de lege de 24 de ore de către anchetatorii Serviciului Teritorial al Direcţiei Naţionale Anticorupţie Craiova sub acuzaţia de luare de mită. A doua zi, marţi – 24 martie, ea a fost prezentată la Curtea de Apel Craiova cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, solicitare admisă de magistraţii craioveni.

În următoarea zi, miercuri – 25 martie, CSM a decis să o suspende pe Carmen Marinescu din funcţia de judecător, dar şi cea de preşedinte al Tribunalului Olt, după ce aceasta tocmai fusese arestată preventiv. Judecătoarea a contestat decizia instanţei craiovene la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, însă magistraţii i-au respins cererea vineri - 27 martie.

   VIDEO

Judecătoarea Carmen Marinescu a fost reţinută pentru 24 de ore şi este acuzată de luare de mită

Carmen Marinescu este acuzată că ar fi primit mită 200.000 de euro de la familia interlopului Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, originar din oraşul Drăgăneşti-Olt, judeţul Olt, “pentru a dispune cercetarea unui inculpat din familia denunţătorului în stare de libertate şi pentru a pronunţa o soluţie pe fond favorabilă acestuia, respectiv de achitare sau de condamnare la o pedeapsă neprivativă de libertate, dar şi pentru a interveni, în acelaşi scop, pe lângă ceilalţi judecători care urmau să judece cauza”.

Cu banii respectivi, Carmen Marinescu şi soţul acesteia ar fi cumpărat, direct sau prin intermediari, trei suprafeţe de teren şi o casă, două dintre aceste achiziţii nefiind menţionate în declaraţiile de avere ale magistratului

“În realitate, aceste imobile (…) au fost achiziţionate din suma de 200.000 de euro pretinsă şi primită de suspecta Marinescu Eugenia-Carmen prin intermediul inculpatului Cismaru Dumitru, toate aceste demersuri fiind efectuate în scopul ascunderii sau al ascunderii şi disimulării originii ilicite a acestor bunuri şi ajutarea persoanelor care au săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la răspunderea penală”, se arată într-un document al DNA.

Dosarul cu pricina ce i-a adus lui Carmen Marinescu sfârşitul carierei de magistrat este exact cel care l-a băgat după gratii pe Bercea pentru tentativă de omor asupra unui nepot o pedeapsă de opt ani şi nouă luni de închisoare cu executare. Odată cu el au fost condamnaţi şi soţia acestuia, Fănica (Stela) Anghel - la trei luni de închisoare cu suspendare pentru mărturie mincinoasă şi instigare la mărturie mincinoasă, dar şi unul dintre fiii săi, Florin Anghel (alias Ambasador), condamnat la şapte ani şi şase luni închisoare pentru complicitate la tentativă de omor.

Vă mai recomandăm pe acelaşi subiect:

Carmen Marinescu, preşedintele Tribunalului Olt, a fost reţinută de DNA pentru că ar fi luat mită ca să-l elibereze pe Bercea Mondial

Carmen Marinescu, preşedintele Tribunalului Olt, arestată preventiv pentru 30 de zile

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie