Video VIDEO Imagini cu „Micul Hercule“ dansând lângă animatoare într-un club de noapte. DGASPC sesizează Poliţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Micul Hercule. FOTO: facebook.com

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt sesizează Poliţia după ce în presă a apărut un nou filmuleţ cu "Micul Hercule", băieţelul de nouă ani pus de tată să facă exerciţii de forţă foarte dificile, care dansează într-un club de noapte alături de animatoare.

În clipul apărut pe site-ul ”Cancan” se poate vedea cum Giuliano Stroe dansează într-un club de noapte, în timp ce tatăl său aplaudă şi îl încurajează. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt, care a dus o adevăartă luptă cu părinţii ”Micului Hercule”, considerând că antrenamentul intensiv la care cei doi copii, Giuliano Stroe (în vârstă de 9 ani) şi fratele său Claudiu (7 ani) sunt supuşi de către tatăl lor este unul inadecvat pentru vârsta lor şi că acest fapt le-ar fi afectat deja dezvoltarea fizică şi psihică.

Giuliano a intrat în Cartea Recordurilor de la vârsta de cinci ani, pe când familia sa se afla în Italia. La acea vreme, băieţelul a impresionat juriul şi publicul unei emisiuni de televiziune din Peninsulă mergând rapid în mâini pe o distanţă de zece metri. De atunci şi până în prezent, el a apărut în mai multe filmuţele postate de tatăl lor pe Internet executând diverse antrenamente. Între timp, şi fratele mai mic a început să se antreneze alături de Giuliano.

După ani de zile în care autorităţile locale din judeţul Olt s-au mulţumit să ţină “sub monitorizare” situaţia celor doi fraţi din comuna Icoana, supuşi de mici de către tatăl lor la antrenamente de culturism draconice la pentru vârsta lor, cu ţelul de a-şi face copiii vedete de televiziune, lucrurile sunt pe cale să se schimbe radical. Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt au depus, în primăvara acestui an, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, un denunţ penal în ce priveşte situaţia celor doi copii care nici nu au împlinit zece ani.

Citeşte şi:

“Micul Hercule” şi fratele său rămân la părinţi, a decis Curtea de Apel Craiova

VIDEO  Părinţii “micului Hercule”, într-un nou conflict cu Protecţia Copilului Olt

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică