VIDEO Cât plăteşte statul pentru porcii din comuna în care sacrificările s-au făcut cu jandarmii la poartă. Proprietarul animalelor din ultimul focar, tăiat de pe listă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sute de purcei au fost sacrificaţi pentru a se duce la bun sfârşit planul de combatere a pestei

Cetăţenii din Rusăneşti, comuna în care sacrificările impuse în planul de combatere a pestei s-au făcut cu jandarmii pe uliţă, îşi vor prim banii din despăgubiri până la Crăciun. Ce sumă totală se consumă.

Proprietarul scroafei cu zece purcei descoperită moartă chiar după ce campania de sacrificarea porcilor din Rusăneşti, judeţul Olt, s-a încheiat nu-şi va primi banii din despăgubiri. El este chiar pasibil de amendă şi de acuzaţii penale, pentru că mai întâi i-a minţit pe medicii veterinari că nu are porci, după care, atunci când animalele i s-au înbolnăvit, nu a anunţat la timp evenimentul. Ceilalţi săteni ar urma să-şi primească banii până la Crăciun, 23 de dosare fiind deja achitate.

„Ne-a declarat şi a semnat că nu are niciun porc şi nici nu ne-a spus că are în altă parte. Ancheta a continuat în Rusăneşti, colegii mei au descoperit că el peste baraj, peste râul Olt, aproape de Teleorman, are nişte porci acolo. Avea o scroafă cu 10 purcei, opt erau morţi, au fost ambalaţi în saci şi aduşi cu laboratorul mobil la direcţia Sanitar-Veterinară, a murit şi cel de-al nouălea purcel, a fost trimis şi el la laborator şi au mai fost recoltate probe. 

În ce condiţii se pot comercializa şi transporta porcii în judeţul afectat de pestă

Vă daţi seama că acolo a fost o situaţie nu tocmai corectă din punctul nostru de vedere, pentru că legislaţia spune că dacă n-anunţă medicul veterinar cu privire la cazurile de boală sau de mortalitate, nu beneficiază de despăgubire şi poate să i se acorde şi o sancţiune contravenţională, sau chiar mai multe. Colegii în funcţie de constatări vor stabili“, a declarat directorul direcţiei Sanitare şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt, Veronel Bolborea, explicând totodată şi cum se mai pot comercializa porci în această perioadă şi cum se poate transporta carnea provenită din porcii sacrificaţi în gospodărie, inclusiv în zonele din judeţ supuse supravegherii.

La Rusăneşti se vor achita în total despăgubiri de peste 350.000 lei, acesta fiind preţul plătit pentru exterminarea porcilor sănătoşi, în marea lor majoritate, dar ucişi în cadrul planului de limitare a răspândirii virusului pestei porcine africane, fiecare proprietar primind pentru porcii sacrificaţi câte 10 lei/kg. Aici a apărut primul focar de pestă porcină din judeţ, virusul fiind adus de un cioban care îngrijea peste Olt, în Teleorman, o turmă de oi. Alte două au apărut în următoarele două zile, pentru ca al patrulea să se înregistreze în urmă cu doar câteva zile, peste Olt, în pădure, unde ultimul cioban îşi îngrijea mai mulţi porci pe care nu i-a mai putut aduce acasă. 

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!