VIDEO Casa părinţilor cântăreţei de muzică populară Emilia Dorobanţu a luat foc. Pompierii sunt încă la faţa locului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii se află la faţa locului de peste trei ore

Incendiul care a izbucnit în a doua zi din 2020, într-o comună din Olt, a afectat casa părinţilor cunoscutei interprete de muzică populară Emilia Dorobanţu.

Pompierii încă se află la locuinţa părinţilor Emiliei Dorobanţu, într-o comună din vecinătatea municipiului Slatina, comuna Curtişoara, unde joi-seara a izbicnit un puternic incendiu. 

Deocamdată cauza probabilă nu s-a stabilit, prima ipoteză fiind aceea că flăcările ar fi pornit din camera centralei termice. Casa are regim de înălţime parter plus mansardă, fiind afectat acoperişul clădirii şi mansarda.

În momentul izbucnirii incendiului părinţii interpretei se aflau într-o vizită la rude, fratele Emiliei Dorobanţu, care locuieşte împreună de asemenea la Curtişoara, în casa cuprinsă de flăcări, fiind la rândul său în vacanţă la munte.

La locul incendiului s-au deplasat trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, dar şi o autospecială pentru intervenţie la înălţime şi un echipaj SMURD. Intervenţia încă nu s-a încheiat.

Mai multe pentru tine:
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Katy Perry și Justin Trudeau și-au oficializat relația. Au sărbătorit ziua artistei la Paris
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
FCSB a bătut-o și pe UTA, și pe soțul Steluței. Campioana, cea mai clară victorie a sezonului
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România