VIDEO Antrenamentul care te ajută să nu iei în greutate. Ce să faci obligatoriu la începutul şi la sfârşitul programului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mişcarea nu trebuie să lipsească din rutina noastră zilniică FOTO: Facebook/Simona - personal trainer

Starea de urgenţă ne-a impus un alt ritm, iar mersul la sală nu mai este posibil. Un antrenor personal ne sfătuieşte ce putem să facem la fel de bine şi acasă pentru a ne menţine în formă.

Simona Floricel este un om care iubeşte mişcarea şi care a inspirat foarte multă lume să încerce să-şi depăşească limitele. Este sufletul unui grup de alergători foarte cunoscut slătinenilor, Slatina Running, care din păcate în această perioadă şi-a suspendat alergarea de duminică dimineaţă, iar cei care nu aleargă o caută pentru sfaturi la sala de sport. Cum nici acest lucru nu mai este posibil, Simona Floricel a postat pe contul de pe reţeaua de socializare un program de exerciţii la îndemâna oricui, care ne ajută să ne menţinem în formă în această perioadă în care ieşim foarte puţin.

Iată ce spune antrenorul personal că am putea să facem în liniştea casei:

„Dacă până acum alergam în parc, pe stradă, sau pe bandă, ori alegeam antrenamentele în sala de fitness, acum este momentul pentru o nouă provocare: antrenamentul în casă.
Foarte important: nici un antrenament fără încălzire!

7-10 minute de mişcări ample, simple, dinamice, adaptate la activitatea principală.

Antrenamentul pe care vi-l propun lucrează principalele grupe musculare:
- genuflexiuni simple, 30 de repetări

- flotări, 20 de repetări
- fandări simple/plimetrice, 30 de repetări
- burpees (coreene), 10 repetări.

Acest circuit se repetă de trei ori cât se poate de repede şi de corect. Se ia pauză doar dacă este nevoie timp de câteva secunde.

După cele trei serii, şi 2 minute de pauză, antrenamentul se încheie cu 30 de burpees!
După antrenament, nu uita să faci stretching. Acesta are rolul de a readuce corpul în starea de repaus 😊“.

   

Citiţi şi: Campioana curselor de cros montan: „M-am convins că limitele le creăm noi, că după ce ajungem la limita maximă mai putem face un pas“

Jandarmeriţa pasionată de alergare se alătură cauzei profesorului Mihail Giuran, de donare de incubatoare pentru prematuri: „Putem să renunţăm la o pizza? Putem!“

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea