VIDEO Angajaţii APIA continuă protestele. Lider: „Colegii par mai hotărâţi să protesteze după vizita domnului ministru“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angajaţii APIA Olt au protestat şi vineri, 17 noiembrie FOTO: Alina MItran

Zeci de angajaţi ai APIA Olt au ieşit din nou în faţa instituţiei, în intervalul 9,00-12,00, şi la fel au făcut şi colegii lor din ţară, deşi joi, după prima zi de proteste, ministrul Agriculturii a făcut controale-fulger în mai multe agenţii APIA din ţară, inclusiv la Slatina.

Trimişi la muncă de ministrul Agriculturii, Petre Daea, în timpul discuţiilor de joi după-amiază, şi îndemnaţi să se liniştească, angajaţii APIA din toată ţara au ieşit din nou, vineri, 17 noiembrie 2017, să protesteze în faţa instituţiei.

La Slatina s-au adunat mai puţini decât în prima zi de proteste, asta pentru că, a anunţat liderul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor APIA, Octavian Mateescu, cel care conduce şi sindicatul din Olt, colegii de la centrele locale nu s-au mai deplasat, dar au oprit lucrul în intervalul 9,00-12,00. „Colegii par şi mai hotărâţi să protesteze după vizita domnului ministru“, a declarat liderul, adăugând că „am stat liniştiţi, am şi muncit, dar trebuie să ne apărăm drepturile“.

Cea mai mare nemulţumire a funcţionarilor este legată de preconizata scădere a salariilor, de la 1 ianuarie 2018, creşterea de 25% care se acordă salariaţilor din sectorul bugetar nefiind în măsură să acopere diferenţele. Deşi li s-a promis că se caută o variantă ca această creştere să fie, pentru ei, de 35%, funcţionarii spun că nu este o soluţie şi, mai mult, că de fapt, s-a gândit nu pentru cei din judeţe, ci pentru salariaţii APIA din structura centrală, care altfel ar avea, şi aceştia, de pierdut. „Pentru noi nu este o soluţie, va creşte şi mai mult decalajul între noi şi cei de la centru“, spun funcţionarii, care încă din luna mai, când legea salarizării unitare era doar un proiect, au solicitat să fie trecuţi pe aceeaşi grilă ca şi colegii lor din structura centrală. Deşi li s-a promis că se va întâmpla acest lucru, şi deşi colegii din alte instituţii (direcţiile sanitare-veterinare, protecţia consumatorilor, finanţe etc.), tot în urma protestelor, au obţinut acest statut, funcţionarii APIA din ţară au rămas cu salarii cu aproximativ 30% mai mici decât ale colegilor din agenţia naţională.

Alături de salariaţi s-au aflat astăzi şi directorul executiv al APIA Olt, Marinel Oaşă, şi directorul-adjunct Doru Neacşu, care, de altfel, i-au transmis ministrului că îşi fac treaba, dar nu renunţă la lupta pentru drepturile lor. „Sigur că domnul ministru şi-ar fi dorit să renunţăm la proteste. Ne-a spus că nu trebuie să facem publice aceste lucruri, că să ne spălăm rufele în familie. Am încercat treaba asta în vară, noi am încercat“, a declarat directorul-adjunct al APIA Olt, Doru Neacşu, cel care i-a îndemnat pe cei curioşi să ştie care sunt salariile în diverse instituţii să consulte datele publice. Cât despre faptul că, pe site-ul APIA, aceste date nu sunt publicate, directorul-adjunct Neacşu a replicat: „Nu noi facem treaba asta, ci structura centrală, noi le avem afişate în holul instituţiei“.

Funcţionarii APIA au continuat, vineri, protestele: „Nu renunţăm!“, au scandat protestatarii, explicând motivele

Protestele vor continua şi săptămâna viitoare, luni şi marţi, la centrele din ţară, iar miercuri delegaţi din toată ţara vor picheta sediul Guvernului.

Protestul funcţionarilor, de joi, 16 noiembrie 2017, l-a determinat pe ministrul Petre Daea să facă în mai multe centre din ţară vizite fulger. Ministrul nu le-a vorbit, însă, funcţionarilor despre salarii, ci a luat la control condica, a făcut prezenţa, a sunat după inspectorii din teren etc. Obligaţi să dea raportul privind situaţia la zi a plăţilor, funcţionarii i-au transmis şi că programul informatic din nou nu funcţionează, iar eventualele întârzieri la plată în niciun caz nu sunt cauzate de salariaţi.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Regulile dure ale palatelor orientale sunt de neînțeles. Fiul Reginei Noor e ținut captiv din 2021!
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă