Victima accidentului de la Grădinari este medic legist la Spitalul Judeţean Slatina. Se află în stare gravă la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ies la iveală noi informaţii despre accidentul produs marţi-după amiază la Grădinari, în judeţul Olt, în urma căruia patru persoane au ajuns la SJU Slatina.

Victima cel mai grav rănită în accidentul produs marţi-după amiază, 24 ianuarie 2017, transferată între timp de la spitalul slătinean, la Spitalul de Neurochirurgie din Bucureşti, este medic legist la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, Raluca Nedelcu fiind angajata unităţii sanitare de la începutul acestui an. Informaţia a fost confirmată astăzi de surse din cadrul spitalului, care au precizat că pacienta, care are traumatisme multiple, inclusiv traumatisme ale coloanei, a fost transferată la spitalul de specialitate din Bucureşti.

Poliţiştii spun că accidentul s-a produs pe fondul vitezei excesive, şoferiţa - în vârstă de 29 de ani, din Dobroteasa,  care se afla în maşină cu cei doi copii (de 3 şi 6 ani), dar şi cu mama sa - pierzând controlul volanului. Femeia conducea maşina din direcţia Drăgăşani către Slatina, când din cauza vitezei a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile, medicul fiind proiectat prin parbriz. Salvatorii au găsit victima dincolo de gardul Şcolii de Fete din localitatea Grădinari, femeia fiind transportată, ca şi celelalte trei victime, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Atât cei doi copii cât şi mama medicului slătinean sunt în stare bună, fiind externaţi.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima