UPDATE Gerul mare a trecut, se întorc ninsorile. Elevii nu merg nici mâine la şcoală. Ce se întâmplă de joi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Drumarii au reuşit, după patru zile, să elibereze şi ultimele tronsoane de drum blocate, din sudul judeţului, astfel că din această dimineaţă circulaţia pe şoselele din judeţ a revenit la normal. Va începe, însă, din nou să ningă.

UPDATE Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt transmite că nici mâine, 11 ianuarie 2017, elevii nu vor merge la cursuri din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. „Pentru joi, 12.01.2017, respectiv, vineri, 13.01.2017, va fi analizată situaţia din fiecare localitate/unitate de învăţământ şi se va decide suspendarea cursurilor doar acolo unde este cazul“, mai precizează reprezentanţii IŞJ Olt.

Ştirea iniţială:

Deşi, cel puţin pentru moment, judeţul Olt a ieşit de sub avertizările meteorologilor, în următoarele ore se aşteaptă ca ninsorile să revină. Mai mult, Agenţia Naţională de Meteorologie a anunţat Cod galben, respectiv Cod portocaliu de ninsori şi viscol pentru judeţele din partea de sud-est a ţării, Teleormanul, judeţul vecin, fiind ultimul cuprins în avertizarea Cod galben.

Cât despre Olt, ce a fost mai greu a trecut, temperaturile atingând, în noaptea de 9/10 ianuarie, şi -20 grade Celsius (atât se înregistra, marţi, la ora 5,00, în Slatina), în vreme ce maxima din timpul zilei nu a depăşit – 8 grade Celsius. Pentru intervalul 10-11 ianuarie vremea geroasă se menţine, însă cu temperaturi ceva mai ridicate pe timpul nopţii. Vestea rea este însă că şi ziua se menţin aceleaşi temperaturi. „Cerul va fi mai mult noros în cea mai mare parte a intervalului. Pe arii extinse, mai ales în cursul nopţii, va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -14 şi -11 grade, iar cele minime, în creştere faţă de noaptea precedentă, între -14 şi -11 grade.“, transmit reprezentanţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în urma prognozelor recepţionate de la ANM.

Nu mai există, dau asigurări oficialii judeţeni, nici situaţii de deranjamente în alimentarea cu energie electrică, dar nici drumuri blocate sau restricţionate traficului.

Din fericire, în judeţ nu s-a înregistrat niciun deces cauzat de temperaturile scăzute, persoanele fără adăpost fiind identificate de forţele de ordine şi conduse în adăposturile temporare. Bilanţul oficial indică 11 astfel de persoane conduse la adăpostul din Slatina, în timp ce Direcţia de Sănătate Publică vorbeşte de cinci cazuri sociale care, deşi nu se confruntă cu probleme medicale, sunt de peste 12 ore în unităţile/compartimentele de primiri urgenţe ale spitalelor din judeţ.


 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie