UPDATE Cursurile se suspendă în 27 de localităţi din Olt. Elevii vor sta acasă din cauza deficienţelor  la reţeaua de electricitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii din localităţile rămase fără curent electric mai stau acasă o zi. Foto: arhiva Adevărul

Deşi Oltul a ieşit, încă de la prânz, de sub avertizarea cod galben de ninsori şi vânt, meteorologii reevaluând prognoza, problemele cauzate de cantitatea mare de zăpadă căzută în judeţ nu s-au rezolvat, Inspectoratul Şcolar Judeţean anunţând printr-un nou comunicat că în 27 de localităţi (a crescut cu trei numărul) se suspendă cursurile şcolare, din cauza deficienţelor la reţeaua de curent electric unităţile şcolare neputând fi încălzite.

Inspectoratul Şcolar Judeţean a revenit cu un nou comunicat, anunţând că în 27 de localităţi se suspendă, mâine, cursurile, din cauza problemelor în alimentarea cu energie electrică valabile duminică, ora 16,00.

Astfel, din vechea listă, valabilă duminică la ora 14,00, nu se mai regăsesc în ultima transmisă localităţile Brebeni şi Piatra-Olt, în schimb apar alte cinci: Alunişu, Brastavăţu, Leleasca, Pleşoiu şi Topana. 

Ştirea iniţială: Conducerea şcolilor din respectivele localităţi a anunţat Inspectoratul Şcolar Judeţean că va fi o problemă, luni, să primească elevii în clase neîncălzite, având în vedere faptul că sunt localităţi nealimentate cu energie electrică încă de sâmbătă seara.

„Nu noi am hotărât suspendarea cursurilor, informaţia a circulat invers, anume şcolile ne-au anunţat că nu au curent şi nu pot porni centralele. Dacă CEZ ne poate asigura ferm, până astăzi la ora 16,00, că remediază toate aceste probleme, vom putea la rândul nostru să anunţăm Ministerul că nu mai e cazul suspendării cursurilor. Vă dau un singur exemplu, localitatea Dobroteasa este încă de aseară fără curent. Vom vedea ce va fi, iar dacă situaţia se schimbă vom reveni cu un nou comunicat“, a declarat inspectorul şcolar-general al IŞJ Olt, prof. Felicia Man.

Localităţile în care se suspendă cursurile din unităţile de învăţământ preuniversitar sunt: Bărăşti, Bobiceşti,  Brebeni ,  Cezieni , Coloneşti , Cungrea , Curtişoara , Dobroteasa , Găneasa , Grădinari, Morunglav,  Obîrşia, Oporelu, Optaşi,  Piatra-Olt,  Priseaca, Tătuleşti, Teslui,  Valea Mare,  Vădastra,  Verguleasa,  Vităneşti ,  Vitomireşti, Vultureşti.

„ Motivul suspendării cursurilor îl reprezintă deficienţele la reţeaua electrică, cu consecinţa imposibilităţii încălzirii şcolilor. Situaţia prezentată este valabilă pentru data de 17.01.2016, ora 14.00. Se depun toate eforturile pentru remedierea situaţiei“, se mai menţionează în comunicatul IŞJ.

În şedinţa Comandamentului de Iarnă care va avea loc la ora 18,00, la Primăria Slatina, urmează să se decidă asupra necesităţii suspendării cursurilor în Slatina, în funcţie de prognoză şi de cum vor reuşi operatorii implicaţi în deszăpezire să-şi facă treaba, astfel încât accesul la şcoli să se poată realiza fără probleme.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani