Trei judecători, trei grefieri şi un specialist IT de la Tribunalul Olt au COVID. Ce se întâmplă cu activitatea instanţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şapte angajaţi din cadrul Tribunalului Olt au teste pozitive pentru noul coronavirus, fiind în izolare. Şefii instanţei au adoptat măsuri de urgenţă privind continuarea activităţii.

Trei judecători, trei grefieri şi un specialist IT de la Tribunalul Olt sunt infectaţi cu noul coronavirus,  şi se află izolaţi. După ce DSP Olt a raportat trei dintre cazuri, reprezentanţii instanţei au postat pe site-ul oficial un comunicat de presă privind situaţia creată. conform acestuia, s-au impus măsuri astfel încât activitatea întregii instituţii să poată continua.

„Având în vedere apariţia în mass-media a unor informaţii privind existenţa unor cazuri de infectări cu noul Coronavirus la Tribunalul Olt, aducem la cunoştinţa publicului că în cadrul instanţei, în prezent, există şapte cazuri de infectare în rândul personalului instanţei – trei judecători, trei grefieri şi un specialist IT.

Având în vedere necesitatea desfăşurării activităţii în condiţii de sănătate pentru personalul instanţei şi pentru justiţiabili, la data de 17.11.2020 a avut loc Adunarea Generală a judecătorilor Tribunalului Olt în care s-a hotărât ca activitatea de judecată în cazurile completelor de judecată unice sau colegiale, în care titularul sau cel puţin unul dintre titulari se află în imposibilitatea desfăşurării activităţii din cauza infectării, să se desfăşoare prin luarea măsurii amânării cauzelor aflate pe rol până la revenirea titularului completului la serviciu.

Totodată s-a hotărât sesizarea Direcţiei de Sănătate Publică Olt pentru efectuarea unei analize a situaţiei şi a comunicării măsurilor suplimentare ce se impun a fi luate, în scopul prevenirii şi asigurării unui climat de securitate sanitară pentru personalul instituţiei şi pentru justiţiabili„, se menţionează în comunicat.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie