Transferul pacienţilor cu arsuri grave, la mica înţelegere. De ce nu pot fi trataţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, de ce nu-i vor alte spitale

Pacienţii care au suferit arsuri grave şi nu pot fi trataţi în spitale judeţene, fie ele şi de urgenţă, ajung doar cu foarte mare greutate în marile spitale din ţară, protocoalele stricte privind transferul pacienţilor arşi nemaifolosind la nimic după ce singura unitate specializată din ţară are închisă secţia de Terapie Intensivă.

Nu au trecut nici două zile de la vestea că un pacient cu arsuri grave a fost transferat din România la un spital de la vecini, în Sofia. „E de râsul lumii!“, comentează chirurgii plasticieni de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, care, la rândul lor, se văd nevoiţi să îngrijească pacienţii cu arsuri grave cu mijloace mult sub ceea ce ar impune patologia, doar pentru că transferul la spitalele superioare a devenit un calvar.

Teoretic, este în vigoare un protocol strict de transfer privind „marii arşi“. Pacienţii cu şoc postcombustional (pacienţii cu arsuri de gradul II pe 30% din suprafaţa corpului, cu arsuri de gradul III pe 20% din suprafaţa corpului  - arsuri prin electrocuţie, arsuri chimice, arsuri circulare, arsuri perineale, arsurile mâinilor) se trimit obligatoriu la unităţi specializate. Până în urmă cu o lună lucrurile erau clare, toate aceste cazuri erau trimise la Spitalul de arşi. De când scandalul privind condiţiile din acest spital a izbucnit, spitalele de rang inferior au mari probleme atunci când solicită transferul cazurilor amintite.

„Pentru pacientul din Scorniceşti, autoincendiat, s-a obţinut foarte greu transferul. Decesul a survenit în primele 24 de ore, arsurile erau foarte grave. Am mai avut cazul bărbatului ars pe câmp, într-un incendiu de vegetaţie uscată, pentru care am obţinut transferul la Craiova după cinci ore şi după ce am apelat la COSU (Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă – n.r.). În perioada în care a stat în unitatea noastră s-au făcut toate îngrijirile de primă urgenţă, care la astfel de cazuri foarte grave ţin în primă fază de menţinerea funcţiilor vitale, însă în unităţile specializate începe partea în care te ocupi de arsuri“, explică directorul medical al SJU Slatina, medicul Cătălin Pătru.

Pentru că protocolul privind transferul pacienţilor cu arsuri grave, având în vedere indisponibilitatea spitalului specializat de a prelua cazurile, nu mai poate fi invocat, în prezent transferul se realizează pe procedura transferului pacientului critic. Iar de aici începe „târguiala“.

„Uneori suntem nevoiţi să contactăm mai multe spitale. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii nu ne-au oferit un răspuns clar cu privire la ce avem de făcut în cazul pacienţilor cu arsuri, care sunt, uneori, şi cinci pe lună, însă am văzut o declaraţie undeva în sensul că transferul se realizează în funcţie de disponibilitatea spitalelor de rang superior. Dăm telefoane, expunem situaţia, primim refuzuri, mai primim şi răspunsuri favorabile, uneori este nevoie să apelăm la COSU. Din păcate a devenit o sperietoare apelul la COSU şi de multe ori, după ce facem precizarea, revin după un sfert de oră şi ne spun că putem face transferul“, explică directorul medical.

La fel se întâmplă, însă, cu mai toate cazurile grave, nu doar cu cele care ţin de compatimentul de arşi din spital.

„Fiecare comunitate are serviciile medicale pe care le poate finanţa. Noi ne adaptăm la condiţiile pe care le avem“

Ce lipseşte pentru ca aceste cazuri să poată fi tratate într-un spital judeţean de urgenţă, unde, cu toate exemplele negative scoase în faţă, se întâmplă şi adevărate minuni,  dezvăluie şeful Compartimentului de chirurgie plastică din cadrul SJU Slatina, dr. Constantin Corbea.  

„În general se trimit arsuri care au indice prognostic peste 60%, obţinut din înmulţirea suprafeţei cu profunzimea. Tratamentul modern în arsuri presupune în momentul de faţă excizia precoce urmată de grefă de piele liberă despicată, executată de o echipă complexă alcătuită din chirurgi plasticieni experimentaţi şi medici specializaţi în anestezie şi terapie intensivă.

Bolnavul, după ce a ieşit din şoc  postcombustional, este trimis  în sala de operaţie şi sub transfuzie masivă de sânge se execută excizia precoce, urmată de transplantul de piele. Acest lucru înseamnă cel puţin trei chirurgi plasticieni pentru un bolnav, două asistente pentru sala de operaţie, un medic anestezist şi o asistentă de anestezie. Înseamnă sală de operaţie dedicată arsurilor, saloane special dotate în secţia ATI.  În saloanele de arsuri, asistentul medical, medicul şi personalul de îngrijire intră echipat în aşa fel încât să evite orice tip de infecţie nosocomială. Pacientul ars cu şoc postcombustional are imunitatea scăzută după ce a ieşit din şoc.

La pacienţii arşi, secreţiile recoltate din plagă au pus în evidenţă, în România şi în toate ţările de pe mapamond, doar pe lună nu se dezvoltă, următorii germeni: pseudomonas aeruginosa (pioceanic), stafilococ, proteus, e-coli, Klebsiella, rezistenţi la majoritatea cefalosporinelor. (...)Există riscul ca ei să dea personalului, personalul depozitează germenul respectiv, vine următorul ars şi-l dă personalul următorului ars. N-avem posibilitatea ca circuitele funcţionale să se respecte““, explică dr. Corbea. Adică acele condiţii care cu greu se regăsesc şi în spitalele mari din ţară şi care explică întreaga nebunie lansată privitoare la infecţiile intraspitaliceşti şi la cum se regăsesc ele şi aici, dar şi în lumea bună, cu diferenţa că lumea bună le combate, cu diferenţa că acolo fiecare „mare ars“ are un salon dedicat, personal care se ocupă doar de cazul respectiv, poate, admit medicii, antibiotice de generaţia a IV-a etc. 

„Tratamentul unui asemnea ars depăşeşte suma de 50.000 lei . Pentru a efectua operaţia de grefare a unui ars este nevoie şi o bancă de ţesuturi care furnizează specialiştilor grefe recoltate de la cadavru. Pe lângă electrodermatom, mai este nevoie de un mesh graft, un aparat care transformă grefa de piele într-o plasă şi îi măreşte de 6 ori suprafaţa. Toate aceste condiţii sunt întâlnite numai în centrele de mari arsuri, în România unicul spital care îndeplineşte condiţiile relatate mai sus este Spitalul de Arsuri Bucureşti. Mai există şi o secţie a Spitalului Floreasca, cu 6 paturi. Comunitatea locală nu poate să pună la dispoziţia celor trei medici, câţi avem aici, condiţiile necesare tratamentului arsurilor. Fiecare comunitate are medicina pe care o merită, pe care o poate furniza, o poate finanţa“, explică medicul.

După expunerea de mai sus este mai mult decât evident că nu doar dotarea, dar nici măcar circuitele funcţionale nu se pot asigura pentru a trata pacienţi cu afecţiuni de o asemenea gravitate. Şi totuşi, nu de puţine ori medicii au fost nevoiţi să menţină în spital pacienţi care ar fi făcut obiectul protocolului de transfer, tocmai din motivul că transferul se realizează foarte greu, că „disponibilitate“ la spitalele mari nu se găseşte pe toate drumurile.