Teme sau relaxare în cea mai lungă vacanţă de primăvară? „În patru săptămâni uită tot, îi derutăm“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lunile de şcoală online i-au obosit pe elevii care îşi doresc mai mult decât orice normalitatea FOTO: Facebook/Sorina Iacob

Cei mai mulţi dintre profesori spun că vacanţa de patru săptămâni în care deja au intrat elevii care nu sunt în clasele terminale trebuie să fie şi pentru relaxare, dar şi pentru consolidarea cunoştinţelor.

Patru săptămâni de vacanţă este prea mult, spun aproape la unison profesorii din învăţământul preuniversitar, fiecare făcându-şi planuri cum să-şi ţină elevii „în priză“. Chiar şi dascălii care nu pledează în mod curent pentru teme în vacanţă spun că va fi cu siguranţă nevoie de antrenament astfel încât munca depusă în acest an şcolar, desfăşurată cel mai mult în online, să nu fie în zadar.

„E mult o lună. Ar fi fost potrivit ca cel puţin două săptămâni să intrăm online, dacă nu se poate altfel. Acel copil în patru săptămâni uită tot, îi derutăm. E deja un an pierdut. Doar cu efort din partea noastră şi din partea lor recuperăm“, spune Felicia Alexandru, profesor de Română la Colegiul Naţional „Radu Greceanu“ din Slatina, un liceu de top.

Predă atât la gimnaziu, cât şi la liceu, iar elevilor de la gimnaziu le-a pregătit recomandări de lectură şi fişe de lucru pentru gramatică. Pentru elevii din clasa a XII-a, care au vacanţa mai scurtă, prezenţa la şcoală, fizic, şi în vacanţă, este aproape obligatorie o zi pe săptămână. „Cu cei de clasa a XII-a mă văd săptămânal, sunt dirigintă la o clasă a XII-a, şi îi chem la şcoală de la 9.00 la 12.00, în cea mai mare clasă, pentru a asigura distanţarea, le dau simulare trei ore, cu subiecte de examen, pe hârtie tipizată de examen, sigilez şi corectez lucrările, iar rezultatele le anunţ părinţilor“, a explicat prof. Alexandru.

Benzi desenate pe baza poveştilor citite, la clasa a III-a

Învăţătoarea Sorina Iacob le-a pregătit elevilor săi de la clasa a III-a, Şcoala Gimnazială „George Poboran“ Slatina, teme atractive, ca şi în vacanţele trecute, dar şi alte sarcini. Astfel, elevii au de citit în fiecare săptămână câte o poveste şi de realizat, într-un anumit interval de timp, benzi desenate pe marginea celor citite. Rezultatele le vor posta, ca de obicei, pe Class-room, aşa cum fac şi cu temele din timpul şcolii. Au stabilit să se şi vadă pe ZOOM şi deja au planuri pentru după vacanţă. Vor avea trei aniversări de recuperat, este vorba de trei colegi care îşi serbează ziua de naştere în vacanţă, însă, conform tradiţiei clasei, vor fi sărbătoriţi şi la şcoală.

Sfatul învăţătoarei lor, mai important chiar decât temele, a fost să se bucure mult de tot ce le aduce vacanţa. „Le-am spus, cât pot ei de mult, să stea afară, chiar şi atunci când lucrează, când citesc sau îşi rezolvă sarcinile. Să se bucure de bunicii lor, pentru că mulţi dintre ei vor merge la bunici, este şi o perioadă frumoasă acum, ca vreme, se apropie şi sărbătorile, să participe la toate activităţile care vor avea loc şi să se bucure să fie împreună cu familiile lor“, a spus prof. Sorina Iacob.

Elevii învăţătoarei din Slatina s-au adaptat destul de uşor şi la specificul şcolii online, având în vedere faptul că au trecut rapid, încă din martie anul trecut, la comunicarea pe device-uri, într-o vreme în care nu existau nici măcar recomandări din partea autorităţilor. Se resimte însă din ce în ce mai pregnant nevoia copiilor de a interacţiona ca înainte de pandemie, spune prof. Sorina Iacob. „Noi ne îmbrăţişam, şi când veneam, şi când plecam. Am un copil în clasă care pur şi simplu s-a repezit şi m-a luat în braţe. N-am putut să-l resping, dar când au văzut ceilalţi, au venit şi ei. Eu i-am oprit şi au început să plângă“, a mai spus învăţătoarea.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Ministerul Educaţiei: Începând cu acest an, elevii beneficiază de burse plătite din bugetul de stat

Voiculescu, răspuns pentru Cîmpeanu: Ministerul Sănătăţii nu are cadrul normativ pentru a achiziţiona teste pentru şcoli. Nu sunt un filtru atât de bun


 

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie