Subprefectul de Olt vrea să vadă cum arată căminele pentru bătrâni de la „vecini”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Problema centrelor de tip rezidenţial din judeţul Olt, unde sunt îngrijite persoanele în vârstă şi cele cu handicap, a ajuns în capul listei pentru reprezentanţii Guvernului în teritoriu. Subprefectul Emil Marinescu vrea ca şefii instituţiilor din judeţ cu atribuţii în protecţia socială să meargă cu el într-o vizită la un centru similar dintr-unul din judeţele vecine. Scopul acţiunii: compararea condiţiilor de trai dintre aceste centre.

Ideea ineditei vizite a fost lansată de subprefectul Emil Marinescu în cadrul şedinţei Colegiului prefectural pentru persoanele vârstnice derulată luni, la sediul instituţiei din Slatina. Se pare că reprezentanţii Executivului în judeţ vor să vadă stadiul la care se află situaţia din centrele de tip rezidenţial de la Olt, unde sunt îngrijite persoanele în vârstă şi cele cu handicap, comparativ cu celelalte judeţe. Astfel, Marinescu a venit cu propunerea ca, la vizita respectivă, să participe reprezentanţi ai tuturor instituţiilor din judeţ cu atribuţii în protecţia socială, de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt, la Direcţia pentru Asistenţă Socială Olt, Casa de Pensii, Direcţia Muncii ş.a.

„Împreună cu dl. prefect ne-am gândit că ar fi binevenită o vizită la unu-două centre de rezidenţă socială din judeţele limitrofe pentru a vedea ce condiţii se oferă acolo persoanele instituţionalizate acolo, de la persoane vârtnice la cele cu handicap, şi ce condiţii sunt la noi. Aş vrea să putem face o comparaţie între aceste situaţii şi cred că vom avea numai de învăţat”, a afirmat subprefectul Emil Marinescu.

Oficialul citat a precizat că instituţia pe care o reprezintă va iniţia demersurile pentru efectuarea unei asemenea „vizite sociale” la prefecturile din judeţele vecine şi, deasemenea, se va îngriji şi de detaliile transportului. Deocamdată nu a fost avansată o dată exactă pentru efectuarea vizitei, dar aceasta este dorită a avea loc imediat după îmbunătăţirea condiţiilor meteo, cel mai târziu în preajma sărbătorilor pascale. Reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii în protecţia socială prezente la şedinţa menţionată nu au îndrăznit să crâcnească la auzul propunerii subprefectului, chiar dacă pe feţele multora s-a aşternut o grimasă de nemulţumire.

Mai puteţi citi:

La Slatina, un jandarm cinstit a returnat un portofel cu aproape 700 lei găsit pe stradă

Bilanţ: Pompierii olteni au salvat 79 de vieţi în anul 2013

Mai multe pentru tine:
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort