Start la “Olimpiada Liceelor” din Slatina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
"Olimpiada Liceelor" Slatina, competiţie inter-liceală, a ajuns la cea de-a opta ediţie...

Primăria Slatina organizează, începând din acest week-end, cea de-a VIII-a ediţie a manifestării educativ-sportive numite “Olimpiada Liceelor”. Constând în diverse probe sportive, teoretice, talent şi abilităţi practice, manifestarea reprezintă o competiţie la care participă numai elevii de liceu din municipiu. La finalul lunii, atunci când se va termina concursul, vor fi anunţaţi câştigătorii, iar liceele participante vor fi premiate în bani.

Competiţia "Olimpiada Liceelor" va avea loc pe tot parcursul acestei luni începând de sâmbătă, 11 mai. Spre deosebire de anii anteriori, începând cu ediţia din acest an vor fi scoase două probe: handbalul feminin şi voleiul, motivul constând în interesul scăzut din partea slătinenilor. Edilul municipiului Slatina, Minel Prina, a explicat: „Două dintre probe au fost înlocuite pentru că nu stârneau atât de mult interesul liceenilor, şi anume proba de handbal feminin, unde Liceul cu Program Sportiv nu avea adversar, şi proba de volei, unde interesul era destul de scăzut. Am introdus, în schimb, o probă pe care am mai încercat-o acum doi ani, şi anume prezentarea ofertei educaţionale, lucru care se va întâmpla spre sfârşitul competiţiei. Fiecare liceu este interesat să-şi aducă cât mai mulţi elevi, astfel ei trebuie să prezinte într-un mod cât mai convingător ceea ce oferă liceul”, a afirmat Prina.

Cât priveşte cea de-a doua probă, aceasta se pare că va fi una ce îi va pune cu adevăratr la încercare pe liceeni slătineni: “Cea de-a doua probă a fost înlocuită cu una de prezentare a riscurilor cu care se confruntă un elev în liceu – absenteismul, drogurile, fumatul, alcoolul. Toate aceste lucruri vor trebui aduse la cunoştinţa celorlalţi elevi. Vor câştiga cei care vor avea cele mai multe like-uri pe pagina de Facebook şi cele mai multe apariţii în presă. Este o probă prin care încercăm să aducem la cunoştinţa elevilor riscurile la care pot fi supuşi, să înţeleagă că aceste lucruri nu le fac bine. La nivelul fiecărui liceu se vor forma echipe de câte zece elevi şi un profesor îndrumător. Vor beneficia de o sumă de bani cu care trebuie să-şi facă materiale promoţionale, pliante etc.”, a mai afirmat Prina.

Concert Alex Velea la finalul lunii

Reprezentanţii Primăriei au promis că finalul celei de-a opta ediţii a Olimpiadei Liceelor va fi marcat de un important concert de muzică uşoară pe 1 iunie, al cărei invitat de onoare va fi Alex Velea. Spectacolul va marca nu doar încheierea unei competiţii acerbe între liceenii slătineni, dar va veni la doar câteva zile după un alt important concurs ce se va derula în municipiu în această lună, respectiv “DisneyCup”, concurs educativ bazat pe susţinerea unor probe la doverse materii şcolare şi unde participă doar elevi de gimnaziu.

Totul va culmina pe data de 1 Iunie, de Ziua Copilului, când autorităţile locale au pregătit un program special pentru copiii din oraş: concursuri, desene pe asfalt, căutare de comori în parcul de lângă esplanada din centrul urbei.

Premii importante pentru licee

La sfârşitul competiţiei, în urma centralizării punctajelor obţinute în urma probelor de concurs de către fiecare dintre cele nouă licee din Slatina, se va realiza un clasament final ce prevede următoarele premii: locul 1 – 35.000 lei, locul 2 – 20.000 lei, locul 3 – 15.000 lei, iar liceul de pe locul 4 va primi 10.000 de lei. De asemenea, şi în acest an se va acorda un premiu celei mai performante galerii de liceu, ai cărei membri vor împărţi suma de 1.500 de lei.

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online