Slatina: Prima zi cu centura ocolitoare Oituz închisă, primele amenzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unii şoferi cred că pot fenta interdicţia de pe strada Oituz ocolind prin spatele blocurilor de lângă Kaufland, aflat în imediata apropiere a arterei

Închiderea centurii ocolitoare a municipiului Slatina de pe strada Oituz pentru autovehiculele ce vin dinspre Craiova, pe sensul de urcare dinspre Catedrala Ortodoxă, nu pare a-i impresiona defel pe unii dintre participanţii la trafic. În ciuda indicatoarelor rutiere ce arată noua realitate de la faţa locului, urmată de devierea circulaţiei prin centrul urbei, se găsesc încă mulţi şoferi care încearcă să păcălească semnele ruti

La nici 24 de ore de la transpunerea în practică a măsurii de închidere a variantei Oituz pe sensul de urcare, efectele încep deja să se facă simţite. În oraş se observă deja o supra-aglomerare a traficului rutier. Faptul că toate autovehiculele ce intră în Slatina dinspre Craiova - indiferent de tonaj, au fost redirecţionate spre bulevardul Nicolae Titulescu, via strada Crişan şi, apoi, strada Primăverii, se vede clar şi din timpii de aşteptare la semafoare, precum şi zgomotul tirurilor care şerpuiesc acum prin centrul oraşului.

Autorităţile încep să observe şi ele efectele noii măsuri. Comandantul Poliţiei Rutiere Slatina, comisar-şef Nicolae Cărămizaru, a afirmat că aglomerarea traficului rutier este evidentă şi era de aşteptat, dar că agenţii rutieri vor fi în stradă pentru a evita producerea oricărui incident.

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO !!!

“Rugăm şoferii să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere instalate în zonă şi să nu încerce să le încalce pentru că riscă nu doar amenzi, ci şi producerea de accidente rutiere, unele chiar deosebit de grave având în vedere tonajul mare al majorităţii autovehiculelor. Participanţii la traficul rutier trebuie să ştie că această semnalizare este doar cu caracter temporar, iar noi vom fi în stradă cu toţi oamenii noştri pentru a evita orice evenimente neplăcute”, a declarat Cărămizaru.

Poliţiştii vor fi zilnic pe varianta Oituz

Avertismentele poliţiştilor par a nu fi luate însă prea mult în serios de către cei direct vizaţi. Cel puţin aceasta este concluzia care se poate trage din situaţia statistică din zona cu pricina la nici o zi de la introducerea noilor măsuri de deviere a traficului auto pe sensul de urcare al străzii Oituz.

Astfel, de luni 3 - septembrie, orele 12.00, şi până astăzi, orele 13.00, nu mai puţin de 13 şoferi au rămas fără permisul de conducere, măsură la care s-a adăugat şi o amendă. Toţi aceştia nu au avut “ochi” pentru indicatoarele rutiere ce interziceau circulaţia auto pe sensul de urcare al variantei Oituz. Ba, unii dintre şoferi, au încercat să fenteze interdicţia ocolind zona în cauză, dar ieşind apoi prin spatele Kaufland, ce dă în aceeaşi stradă. Numai că, la faţa locului, surpriză – Poliţia.

“Am observat că, deşi zona interzisă traficului auto despre care vorbim este foarte bine semnalizată, ba chiar au fost montate unele indicatoare suplimentare, unii conducători auto intră pe contrasens punând în pericol circulaţia rutieră în zonă. Din acest motiv, noi vom acţiona aproape în fiecare zi în acest perimetru, măsura punitivă constând în amendă contravenţională de 420 lei, urmată de ridicarea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a mai şofa”, a mai precizat comisar-şef Nicolae Cărămizaru.

Închiderea variantei Oituz are loc ca urmare a demarării lucrărilor de introducere a reţelei de apă şi canalizare în zona cu pricina. Reprezentanţii firmei care execută investiţia, SC Tehnologica Radion SRL din Bucureşti, au declarat că vor încheia lucrarea în maximum trei luni – aceasta dacă şi timpul le va fi favorabil.



Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului