Slatina: Externalizarea ecarisajului a scăzut de cinci ori costul unui maidanez

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maidanezii s-au înmulţit excesiv în Slatina

Externalizarea serviciului de ecarisaj al primăriei a redus de circa cinci ori costurile municipalităţii, în situaţia în care sunt capturaţi lunar de zece ori mai mulţi câini. Societatea care a preluat ecarisajul a capturat peste 500 de câini în două luni.

Adăpostul de câini de la Sărăceşti a fost închis în vară de Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt, după ce Federaţia pentru Protecţia Animalelor a reclamat Primăria Slatina că nu are grijă de animale, care se omorau între ele, iar cadavrele lor erau îngropate pe câmpul de lângă adăpost. Primăria a externalizat serviciul, licitaţia fiind câştigată de SC Olcon Metal SRL, firma lui Laurenţiu Şerban, cunoscut drept Adi Creţu. Cum afaceristul este finul viceprimarului Dan Bălăşescu, speculaţiile privind afacerea acestuia legată de câinii comunitari nu au întârziat să apară. Primarul Darius Vâlcov susţine că afacerea nu are nicio legătură cu gradul de rudenie dintre cei doi şi se declară mai mult decât mulţumit de activitatea de ecarisaj.

Hingherii privaţi au intrat în acţiune
„Am trecut printr-o vară foarte grea în slatina. în patru luni nu s-a prins niciun câine şi s-au înmulţit excesiv”, declară primarul. Aşa că hingherii privaţi au intrat în acţiune, încercând să facă în câteva luni ce n-a făcut primăria în ultimii ani. „În ultimii doi ani, la Slatina s-au prins în medie 30 de câini pe lună. Firma concesionară a prins în septembrie şi octombrie 532 de câini. Scopul este ca după şase luni să nui mai avem facturi pentru prinderea câinilor, ci doar pentru întreţinere”, arată Vâlcov.
Câinii capturaţi trebuie supuşi următoarelor tratamente: deparazitare, hrănire, tratament medical pe durata cazării, sterilizare, crotaliere, eliberare pe baza de cerere sau act de adopţie, eutanasiere cu respectarea prevederilor legale.


Costuri de cinci ori mai mici

Externalizarea adăpostului a redus drastic costurile primăriei. Dacă administraţia locală cheltuia anual cu prinderea şi întreţinerea câinilor 1200 de lei pentru un câine, facturarea acestor servicii de către firma concesionară este de 280 de lei pe câine. “Soncesionarul nu are voie prin contract să depăşească petru facturare 500.000 de lei pe an. Trebuie să-şi calculeze astfel investiţiile şi acţiunile încât să se încadreze în maximul impus”, mai declară Vâlcov.


INFO BOX
Adăpost cu capacitate redusă

Adăpostul funcţionează pe terenul fostului poligon de la Sărăceşti. Cele două padocuri au o capacitate de maximum 500 de locuri, concesionarul demarând ample investiţii. Cum transportul se făcea de către primărie cu un Papuc mai vcehi de zece ani, una dintre investiţiile obligatorii se referă la autovehiculele speciale.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice