Slatina: Ansamblul Doina Oltului pregăteşte spectacolul aniversar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ansamblul Profesionist "Doina Oltului" va împlini de Sfântul Nicolae, patronul spiritual al formaţiei, 31 de ani de existenţă. Evenimentul urmează să fie sărbătorit aşa cum se cuvine unui ansamblu a cărui valoare este recunoscută pe plan internaţional.

De ziua ansamblului, directorul Costin Alecsandrescu pregăteşte un spectacol de excepţie la Slatina. „Spectacolul este stabilit pentru data de 3 decembrie. Ne-am propus să oferim publicului iubitor de folclor o gală, invitaţi să urce pe scenă fiind aproape toţi soliştii care au cântat în acest ansamblu. Bineînţeles, cu excepţia celor care acum cântă în Ceruri sau se află în imposibilitate de a răspunde invitaţiei.”, declară Alecsandrescu.
De-a lungul celor trei decenii, au cântat cu „Doina Oltului”: Ion Dolănescu, Tiberiu Ceia, Vasilica Dinu, Ioana State, Dan Voinicu, Tudoriţa Gorjanu, Maria Ghinea, Costinel Alecsandrescu, Ion Liu, Constantin Măgureanu, Cătălin Bărbulescu şi mulţi alţii. Printre solişti s-a numărat chiar regina rromilor din Europa. Lucica Tudor a plecat în 1995 într-un turneu cu „Doina Oltului”, cu paşaport de serviciu, şi a rămas în Italia unde, în urmă cu şapte ani, a fost încoronată regina rromilor de însuşi Episcopul Gherasim.
„Doina Oltului” a fost înfiinţată ca formaţie de amatori în 1979, de Sfântul Nicolae, şi a dobândit statutul de ansamblu folcloric profesionist pe 1 martie 1993.

Palmares
Ansamblul oltean a obţinut numeroase premii la diverse festivaluri cu caracter naţional şi internaţional, printre cele mai importante enumerăm:
- Premiul I la Festivalul Internaţional „Cerbul de Aur”, Braşov, 2004 şi 2005;
- Premiul I la Festivalul Internaţional de Folclor „Arcanul", Radăuţi, 2004;
- Premiul special - Festivalul Internaţional „Dunarea, fluviu al Europei", Tulcea, 2003 şi 2005;
- Marele premiu la Festivalul Naţional Concurs al Cântecului şi Dansului Popular Românesc „Dor de la izvor”, Mamaia, 2002;
- Premiu special Bruxelles, spectacol oferit pentru trupele NATO, 1999;
- Premiu special- placheta oraşului Viena, 1998;
- Marele premiu la Festivalul Internaţional de la Bavaria, 2008;
- Marele premiu la Festivalul Internaţional din Serbia, 2009;
- Premiul I la Festivalul Internaţional din Munchen, 2009;
- Premiul de excelenţă Callatis, 2009.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie