Slatina: Andrada Ionescu joacă teatru, cântă şi dansează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrada Ionescu

Din copilărie s-a implicat în activităţi extraşcolare. Dansul a fost prima sa pasiune, iar acum adolescenta îşi împarte timpul între şcoală, teatru, muzică şi dans.

Pasiunea şi priceperea la dans le-a moştenit de la mama sa, iar în clasele primare s-a înscris la un club de dans sportiv. „Am început să dansez când eram elevă în clasa a III-a, la un club de dans sportiv. Trei ani am stat acolo, dar după aceea nu m-am mai ocupat aşa de mult de dans pentru că nu prea am mai avut timp“, îşi aminteşte Andrada Ionescu.

După o scurtă perioadă de relaxare, a intrat într-o trupă de dans înfiinţată de diriginta ei. „În clasa a V-a am reînceput să dansez, în trupa «GP», înfiinţată de doamna Graţiela Popa. Dânsa ne-a pus pe toate să dansăm şi le-a selectat pe cele mai bune. Acum suntem 14 în trupă, iar 9 suntem din aceeaşi clasă“, explică adolescenta.

A mers peste tot cu colegele ei de trupă. Experienţa spectacolelor şi a nenumăratelor apariţii pe scenă au făcut-o să aibă mai multă încredere în ea, iar acum nu mai are emoţii. „Am participat anul acesta la concursul «Stelele Olteniei». Am mers la foarte multe spectacole. Am dansat chiar şi la nunţi şi botezuri. Pot spune că m-am obişnuit cu scena în tot acest timp, iar acum nu mai am emoţii când sunt în faţa unui public“, povesteşte adolescenta.

Adoră rolurile negative

Pasiunea ei pentru teatru a fost descoperită tot de doamna dirigintă. Din clasa a V-a face parte şi din trupa de teatru a Şcolii Eugen Ionescu. „Tot când eram elevă în clasa a V-a mi-am descoperit şi pasiunea pentru teatru. Atunci doamna dirigintă ne-a prezentat-o pe doamna Rodica Ştefănescu, care a început să ne instruiască“, spune Andrada.

A interpretat până acum trei personaje negative. „Am jucat până acum în piesele «5 o’ clock» a lui I.L. Caragiale, «Lecţia» de Eugen Ionescu şi în «Duşmancele» de George Coşbuc. În ianuarie o să mergem la un concurs de teatru la Vâlcea şi sperăm să luăm premiul cel mare. De cele mai multe ori am reprezentat personaje negative şi mi-a plăcut asta. E frumos să ţi se dea ocazia să fii altfel decât în viaţa de zi cu zi“, povesteşte tânăra.
De curând, şi-a descoperit un nou talent, îi place să cânte. „În ultimul an am început să fac şi canto la Palatul Copiilor, cu domnul profesor Marius Sterie. Îmi place foarte mult şi muzica, dar cred că dansul rămâne cea mai mare pasiune a mea“, explică Andrada.

Pentru ea, timpul nu reprezintă o problemă. Ştie să şi-l împartă în aşa fel încât să poată să fie şi o elevă şi o prietenă bună. „Cred că atunci când îţi doreşti să faci ceva, reuşeşti. Mie de mică mi-a plăcut să am tot felul de activităţi extraşcolare, dar şcoala este prioritatea mea. Am mers la concursuri de matematică, iar de anul acesta aş vrea să merg şi la română, pentru că îmi place foarte mult“, încheie Andrada.

Întrebări şi răspunsuri

Ai vreun artist preferat?
A.I.: Dintre artiştii autohtoni îmi place foarte mult Andra. Iar dintre cei de peste hotare, preferata mea este Mariah Carey. Dintre actori şi dansatori nu pot spune că am un favorit. Îi apreciez pe toţi cei care fac cu dăruire ceea ce fac şi pe cei talentaţi.

De ce calităţi are nevoie o persoană pentru a dansa şi pentru a juca teatru?
A.I.: Pentru dans trebuie să ai în primul rând ambiţie, să fii perseverent, să ai condiţie fizică şi talent, fără de care e foarte greu să reuşeşti. Pentru a face teatru sunt valabile aceleaşi lucruri, mai puţin condiţia fizică. Mai cred că pentru a reuşi într-un domeniu, nu neapărat dans sau teatru, trebuie să-ţi placă foarte mult ceea ce faci.

Ce-i place
„Ador să ies cu prietenii în timpul liber. Mă simt bine când dansez, joc teatru şi cânt. Când comunic cu oamenii, îi înţeleg mai bine. Apreciez persoanele sincere şi comunicative.“

Ce nu-i place
„Urăsc oamenii falşi, cu două feţe, care se dau prieteni numai pentru a obţine ceva. Mă plictisesc destul de repede şi nu suport acest lucru. Fizica şi chimia nu sunt printre materiile mele preferate.“

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile