Slatina: Alexandra Geantă a iniţiat mii de elevi în muzică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Este profesoară de muzică de 30 de ani

A moştenit dragostea pentru flaut de la tatăl său. Este profesoară de muzică de 30 de ani, perioadă în care a pregătit mii de copii. A înfiinţat în urmă cu 12 ani Corul Dolce.

A iubit cântul de mică şi şi-a făcut debutul în muzică la vârsta de 6 ani. După absolvirea unui liceu de profil din ţară, a dat examen la Conservatorul George Enescu din Iaşi şi s-a luptat cu 40 de persoane pe un singur loc. „Am terminat în 1982 facultatea în nordul ţării, la Iaşi, iar liceul în 1977, în sudul ţării, la Craiova. Pentru cei care fac conservatorul, este foarte important să fi parcurs studiile la un liceu de specialitate. Am venit repartizată ministerial la Slatina, ca profesoară la Liceul Pedagogic. Anul acesta împlinesc 30 de ani de activitate“, mărturiseşte profesoara.

Profesorul de muzică, modelul ei în viaţă

A început prin a preda tainele flautului, instrument pe care a ales să-l studieze în copilărie pentru că îl ştia de la tatăl său. „Am predat flautul la început, chiar am înfiinţat catedra de flaut aici la şcoala de muzică. În 1985 am început să predau muzică de cultură generală la clasele V-XII“, explică Lizica, aşa cum o numesc prietenii pe Alexandra. Pentru o carieră de succes a urmat modelul unuia dintre profesorii săi de muzică. „Primul meu model de om de muzică a fost compozitorul, profesorul, dirijorul şi fostul director al Liceului de Muzică Marin Sorescu din Craiova, domnul Gheorghe Stănescu. A fost un pedagog extraordinar şi datorită lui am ales să fiu profesor“, povesteşte Lizica.

„Copiii mei sunt cei mai buni“

De 30 de ani predă muzica. A învăţat mii de elevi tainele acestei discipline şi alţi zeci de copii au învăţat să cânte la flaut de la ea. După trei decenii de activitate, profesoara îşi iubeşte la fel de mult ca la început meseria. I se luminează faţa atunci când vorbeşte despre elevii ei despre care spune că sunt cei mai buni copii. Tot din dragoste pentru copii şi pentru muzică a înfiinţat un cor, care a câştigat numeroase premii importante la competiţiile de profil. „Bucuria sufletului meu este Corul Dolce, corul pe care l-am înfiinţat în 1998. La ediţia de anul acesta corul a obţinut locul III pe ţară, şi la precedenta ediţie s-a clasat pe locul II“, povesteşte profesoara. Alexandra se bucură că deşi nu are nicio instituţie pe latura cultural academică, judeţul Olt le oferă totuşi o şansă copiilor care vor să facă muzică. „Ţin să felicit conducerea Inspectoratului Şcolar pentru că nu a lăsat cu statut de restructuraţi nişte elevi dornici să urmeze cursurile şcolii de muzică“, spune profesoara. Despre planurile de viitor Alexandra nu vorbeşte prea mult, ci spune simplu: „Orice lucru nou îl iau cu curaj, dar singura spaimă e că nu-l pot duce până la capăt“.


Profil
NĂSCUTĂ. 16 iulie 1958, comuna Vitomireşti, judeţul Olt
STUDII. Conservatorul George Enescu din Iaşi
FAMILIE. Căsătorită, are o fată

Ce-i place
•• „Am foarte multe pasiuni, în special legate de artă. Mă pasionează limbile străine, sportul, dansul şi literatura. Apreciez oamenii deschişi, sinceri şi pe cei care au dorinţa de a face ceva în viaţă, de a duce lucrurile la capăt şi vor să lase ceva în urma lor“.

Ce nu-i place
•• „Să fac lucrurile de mântuială. Urăsc să fiu pusă în situaţie de obiect, de a fi folosită pentru interesele altora. Nu îmi place răutatea unora faţă de ceilalţi semeni. Nu suport bătrâneţea care vine urât la unii dintre noi“.

Întrebări şi răspunsuri
•• Dacă aţi lua viaţa de la capăt ce meserie v-aţi alege?
A.G.: Dacă ar fi să o iau de la capăt, tot profesor aş vrea să fiu, nu ştiu dacă neapărat de muzică, dar tot în învăţământ aş vrea să lucrez. Dacă ar fi să o iau de la început cu muzica aş alege calea artei pe scenă, aş vrea să fiu artist care produce direct în faţa publicului. Cred că aş fi putut face acest lucru cu succes.

•• Ce sfat le daţi copiilor care vor să facă muzică?
A.G.: În primul rând trebuie să înţeleagă bine că muzician sau artist este doar cel care cunoaşte tainele ştiinţei muzicale nu doar ale cântului. Marii artişti ştiu şi notele muzicale şi să cânte la un instrument, dar şi stăpânesc teorie muzicală.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?