Video Situație halucinantă la Slatina. O parte dintre consilierii aleși în vară au depus jurământul, dar rămâne în funcție vechiul consiliu
0Ședința de constituire a noului consiliu municipal de la Slatina a eșuat, la prima încercare prezentându-se doar zece consilieri din 21. Cei zece au depus jurământul, însă în activitate, susține secretarul municipiului, rămâne deocamdată vechiul consiliu. Se discută și varianta repetării alegerilor.
Noii consilieri municipali validați de către instanță au fost convocați pentru vineri, 15 noiembrie 2024, pentru ddepunerea jurămmântului și constituirea consiliului. S-au prezentat doar 10 dintre ei, deși consiliul are 21 membri, iar instanța a validat 17 mandate.
„Sunt cam puțini”
Ședința a început la ora programată, 10,00, prefectul județului, Ștefan Nicolae, remarcând că „sunt cam puțini” consilieri. Secretarul general al municipiului, Mihai Idita, a făcut prezența, constatându-se că sunt prezenți doar zece consilieri nou-aleși. Au absentat tocami consilierii pe votul cărora primarul Mario De Mezzo se bazează în consiliu, chiar dacă nu toți au fost aleși pe listele PNL. Concret, dintre consilierii validați au lipsit: Comănescu Ionuț Ovidiu (PNL), Costea Marian Daniel (PNL), Giura Laura (PNL), Pantelie Adela (PNL), Popa Emil (PSD) - exclus din PSD după alegerile din vară, Vîle Mădălina Ștefania (AUR), Vîlceleanu Gigi Ernes (PSD) - și acesta exclus din PSD după alegeri.
„Nu știu ce se întâmplă. Se constată că nu avem cvorum. În tot cazul, în conformitate cu articolul 116, alineatul (5), cei prezenți vor trebui să depună jurământul, urmând ca săptămâna viitoare să fie convocată o altă ședință, privind constituirea în mod legal. Ședința de astăzi, sau constituirea, nu va putea fi declarată ca fiind legală”, a spus prefectul Ștefan Nicolae. După ce secretarul municipiului a dat citire sentinței Judecătoriei Slatina, consilierii prezenți au început depunerea jurământului.
„Cred că a fost acum o problemă cu virozele”
La finalul ședinței, constatând că nu poate fi validată constituirea consiliului, prefectul a precizat că va trebui convocată o nouă ședință, termenul final până la care și ceillalți consilieri nou-aleși pot depune jurământul fiind 25 noiembrie.
Primarul Mario De Mezzo, care este și președintele PNL Slatina, a declarat că nu cunoaște motivele pentru care au absentat consilierii PNL.
„Trebuie să-i întrebați pe ei. Poate au avut motive personnale. Știu de doi colegi cu siguranță că sunt plecați din țară. (...) Ceilalți doi poate or fi fost bolnavi, poate or fi avut motive personale, nu știu să vă răspund specific la această întrebare. Dar ați văzut că au lipsit și colegi de la AUR, colegi de la PSD. Așa cum a anunțat domnul prefect, va mai fi o ședință de validare a următorilor consilieri, până la constituirea legală. Înțeleg, din ce a spus domnul prefect, că în acest moment consiliul local nu este legal constituit, pentru că pentru a fi legal constituit trebuia să fi fost cel puțin 12 consilieri. Va mai fi o ședință în care cu siguranță vor fi validați, probabil, ceilalți până la 21 și atunci vom avea un consiliu local funcțional”, a spus De Mezzo. Acesta a mai menționat că rămâne de văzut dacă la următoarea ședință vor fi aleși și viceprimarii, sau într-o ședință următoare.
Întrebat dacă există și varianta în care consiliul să nu fie constituit, De Mezzo s-a arătat sceptic., deși PSD exact de acest scenariu vorbește. „Mă îndoiesc de acest lucru. Mă îndoiesc. Cred că a fost acum o problemă cu virozele, cu..., știți că și foarte mulți dintre colegii din primărie au venit cu concedii medicale, ba pe colică biliară, ba pe boli cronice, ba pe viroze. Cred că e o perioadă de asta cu viroze un pic mai accentuate și de asta unii dintre ei au fost plecați, unii dintre ei poate nu s-au simțit cu sănătatea bine, dar n-am niciun dubiu că se va constitui cosiliul local la Slatina”, a răspuns primarul. Dacă nu se reușește constituirea până la 25 noiembrie, se dizolvă connsiliul local și se fac alegeri, rămânând în funcție, până la constituirea unui nou consiliu, consiliul vechi, a mai precizat primarul De Mezzo.
O ședință care a nemulțumit ambele tabere
Nemulțumiți de situația creată s-au arătat consilierii PSD, care au fost luați prin surprindere de strategia primarului, dar și consilierul Valeriu Matei, exclus din PNL, care s-a aflat alături de aleșii PSD. „Nu ne gândeam vreodată că poate exista o astfel de lipsă de respect la adresa locuitorilor municipiului nostru”, a spus consilierul PSD Cristian Cismaru (fost manager public în mandatul primarului PSD învins în vară de Mario De Mezzo).
Primarul De Mezzo, în schimb, a intervenit peste Cismaru pentru noi precizări, rezultând că turnura pe care a luat-o ședința de constituire i-a luat prin surprindere și pe reprezentanții PNL.
„Din punctul meu de vedere, ce s-a întâmplat astăzi nu este corect și legal, pentru că în acest moment, dacă eu, în calitate de primar, convoc o ședință extraordinară de consiliu, chem consiliul vechi. Dar cum pot eu să chem connsiliul vechi când domnul Văduva este deja consilier local? Când domnul Cismaru este deja consilier local? Cum mai pot eu să chem consiliul vechi? În acest moment consilul local funcționează cu cei 21 de consilieri aleși în 2020. Din punctul meu de vedere, legal era să nu se fi depus jurământul astăzi și să se fi așteptat următoarea ședință convocată de prefect, pentru a vedea dacă avem cvorum și să depună toți consilierii jurământul”, a spus primarul Mario De Mezzo.
Secretarul municipiului l-a contrazis însă pe primar, menționând că depunerea jurământului putea fi făcută, chiar dacă, estte adevărat, noul consiliu nu poate funcționa cu mai puțin de 12 consilieri.
„Pentru funcționarea noului consiliu local este necesar să avem minim 12 consilieri care să fi depus jurământul. Or, în situația în care noi am avut doar 10 astăzi, noul consiliu local nu este încă constituit. Prin urmare, conform legii, cel vechi va continua activitatea până când este depus jurământul de către 12 consilieri din noul consiliu”, a spus secretarul Mihai Idita.
Acesta a mai precizat că depunerea jurământului de către cei 10 consilieri este de asemenea legală, „pentru că este vorba de convocarea consilierilor pentru depunerea jurământului și constituirea noului consiliu local, nu este o ședință de consiliu, să zicem, clasică, este ceva atipic, în care consilierii locali sunt invitați să participe și să depună jurământul în vederea constituirii consiliului local. Prin urmare, nu scrie nimic de niciun cvorum. Dacă nu se constituie până pe data de 25, din păcate vor din nou alegeri”, a mai spus Idita.
La alegerile din vară, PSD a câștigat 10 din cele 21 mandate de la Slatina, PNL - nouă, iar AUR - două. După alegeri, în toate partidele au intervenit însă schimbări în privința consilierilor înscriși inițial pe liste, astfel că la acest moment formarea majorității este extrem de dificilă. PSD i-a exclus pe doi consilieri pe care, însă, Judecătoria Slatina i-a validat, PNL are de asemenea un membru exclus, darcu mandat de consilier local validat de instanță, iar AUR, din cei doi consilieri, poartă în instanță lupta pentru excluderea unuia (și acesta validat de instanță). Nevalidate de instanță mai sunt patru mandate pentru PNL (patru consilieri aflați pe locuri eligibile au renunțat la mandat, însă nu au fost validați în locul lor supleanții). Ședința de astăzi poate fi considerată și testul pe care PNL l-a făcut pentru a constata dacă va putea constitui majoritate în consiliu odată cu validarea tuturor consilierilor.