Secretarul de stat Cătălin Rotea, adus cu mandat în faţa judecătorilor. Cărăuşul şpăgii fostului ministru Darius Vâlcov a fost citat la proces, dar nu s-a prezentat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălin Rotea (centru), actual secretar de stat, preşedinte al PSD Balş, nu s-a prezentat astăzi la instanţă FOTO: Adevărul

Secretarul de stat din Ministerul Dezvoltării, Cătălin Rotea, aşteptat miercuri, 1 februarie, în faţa judecătorului Tribunalului Olt, va fi adus cu mandat la termenul următor în care fostul ministru Darius Vâlcov este judecat pentru luare de mită şi în care Rotea este martor.

Rotea, numit la scurt timp de la instalarea Guvernului Grindeanu secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, a  înaintat Tribunalului Olt un document care certifică faptul că funcţia îl obligă să fie prezent astăzi la un eveniment în Braşov. Pentru termenul următor, fixat pentru 15 martie 2017, judecătorul cauzei a stabilit ca Rotea să fie adus cu mandat.

Astăzi, Cătălin Rotea ar fi trebuit să declare în faţa judecătorului Tribunalului Olt care a fost implicarea sa în traseul şpăgii încasate de fostul ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov. Aproape 1 milion de euro spun anchetatorii că ar fi încasat Darius Vâlcov de la diverşi oameni de afaceri care aveau contracte cu instituţii şi firme din Slatina şi judeţul Olt şi pe care fostul ministru, şi fost primar al Slatinei, le controla. Banii i-ar fi investit în renovarea unui hotel în centrul municipiului, hotel deţinut prin interpuşi.

Alţi martori audiaţi până la acest termen în dosarul care se judecă la Tribunalul Olt au confirmat că actualul secretar de stat Cătălin Rotea, pe atunci şef de cabinet al senatorului Darius Vâlcov, a fost cel care a asigurat legătura între senator şi oamenii aceştuia din teritoriu şi, chiar mai mult, a participat la transmiterea a două tranşe din şpaga plătită de omul de afaceri Sorin Păduraru drept compensaţie pentru lucrările primite în municipiu şi plăţile prompte. Rotea s-a deplasat împreună cu un apropiat al lui Darius Vâlcov la omul de afaceri acasă, de unde a preluat banii, una dintre tranşe, o altă tranşă acelaşi om de afaceri, tot în prezenţa secretarului de stat, lăsând-o pe bancheta din spate a maşinii apropiatului lui Vâlcov chiar în parcarea hotelului despre care procurorii DNA spun că a fost amenajat cu bani din mită.

De la termen nu a lipsit inculpatul Darius Vâlcov, reprezentat de trei apărători angajaţi, apărători care au lipsit însă, toţi trei, la termenul din ianuarie, când de asemenea Rotea a fost citat pentru declaraţii şi s-a şi prezentat, doar că judecătorul a dispus atunci amânarea audierii martorilor.

CITIŢI ŞI: 

Cărăuşul şpăgii lui Vâlcov, Cătălin Rotea, numit secretar de stat la ministerul lui Dragnea

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video