S-a stabilit: Anca Anuţa este noul şef al Parchetului Olt, iar Liliana Oprea – vice la Tribunalul Olt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A luat sfârşit seria de examene organizate de Consiliul Superior al Magistraturii pentru ocuparea funcţiei de şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, precum şi pentru cea de vicepreşedinte al Tribunalului Olt. Odată cu aceste posturi au fost ocupate prin concurs şi alte funcţii similare în justiţia din toată ţara.

Anca Anuţa este, oficial, noul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, funcţie pe care oricum o ocupa de la începutul acestui an cu delegaţie. Anuţa a venit pe acest post de la începutul acestui an după ce fostul conducător al instituţiei, Otilia Chiriţă, a promovat un alt examen pentru funcţia de judecător la Tribunalul Olt.  

De asemenea, judecătoarea Liliana Oprea, şefa secţiei penale a Tribunalului Olt, este noul vicepreşedinte al aceleiaşi instituţii. Ea a reuşit să-şi adjudece funcţia în faţa contracandidatului său, judecătorul Ionel Grigorie, fost purtător de cuvânt al Tribunalului Olt care, în prezent, este magistrat la Curtea de Apel Craiova.

Concursul pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor s-a desfăşurat pe parcursul lunilor martie-iunie.

Mai puteţi citi pe acelaşi subiect:

Procurorii olteni improvizează în lipsa dotărilor: suspecţii periculoşi sunt identificaţi la Poliţie, nu la Parchet

Permutări la vârful Parchetulului de pe lângă Tribunalul Olt

Mai multe pentru tine:
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €