Revendicări diferite, proteste în aceeaşi perioadă. Sindicaliştii din primării s-au aflat în grevă japoneză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Funcţionarii din Primăria Slatina au purtat banderole albe

Funcţionarii din patru primării, dar şi o delegaţie din partea poliţiştilor locali au luat astăzi parte la diverse forme de protest. Peste o săptămână protestează Sănăatea.

Aproximativ 170 de funcţionari din cadrul diverselor servicii ale Primăriei Slatina şi primăriilor Coteana, Milcov şi Spineni, membri ai Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici – filiala Olt s-au aflat astăzi, între 9,00 şi 11,00, în grevă japoneză. Cetăţenii care au avut treabă la ghişee nu au fost afectaţi de protestul spontan al angajaţilor, însă în scurt timp, dacă revendicările funcţionarilor nu vor fi rezolvate, se poate trece la forme mai dure de protest, conform declaraţiei liderului Gheorghe Iana.

„Principala noastră revendicare este aprobarea Ordonanţei 43, care s-a blocat în Parlament, după adoptarea în Senat, au uitat pur şi simplu de ea. Mâine este o nouă şedinţă şi, sperăm noi, astfel îi vom determina să o pună în discuţie. Este vorba de rezolvarea acelor inechităţi salariale, care nu s-a realizat deloc, în continuare sunt diferenţe salariale mari între ocupanţii unor funcţii similare, în funcţie de instituţia în care lucrează. Noi sperăm să avem succes“, a spus Iana.

De protestat au protestat şi poliţiştii locali, o delegaţie de 26 de persoane fiind prezentă la o pichetare în Capitală, chiar dacă revendicările acestora sunt diferite, adoptarea statutului poliţistului local fiind printre priorităţi.

Membrii sindicatului SANITAS Olt vor fi, pe de altă parte, reprezentaţi pe 29 noiembrie la Bucureşti, la pichetarea mai multor ministere, în cazul acestora legea dialogului social fiind prioritatea, după cum a declarat liderul Uniunii Judeţene SANITAS, Roxana Dumitrescu.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie