PSD Olt „va trage“ pentru Dăncilă la alegeri, deşi mulţi membri au susţinut candidatura Gabrielei Firea: „Suntem membri PSD şi vom face tot ce putem“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi Paul Stănescu s-a opus candidaturii Vioricăi Dăncilă pentru alegerile prezidenţiale din această toamnă, organizaţia PSD Olt a anunţat că va lupta pentru voturile candidatului PSD.

Anunţul a fost făcut joi, 25 iulie 2019, de Marius Oprescu, preşedintele executiv al PSD Olt.

Oprescu a declarat că va respecta votul forului de conducere al partidului, chiar adcă şefii organizaţiei oltene, prin mai multe voci chiar, au susţinut că Gabriela Firea ar fi cel mai potrivit candidat.

„S-a luat o decizie. Aşa cum ştiţi, noi am susţinut altă idee, am susţinut ideea de a avea un alt candidat, astfel încât să ne maximizăm şansele la preşedinţia României. În momentul de faţă nu pot să vă spun ce şanse avem, probabil şi noi, pe Olt, vom face o serie de sondaje pentru a vedea care sunt şansele noastre şi cum putem face să le maximizăm.

Bineînţeles că vom face campanie. Faptul că în interiorul partidului eu am avut o altă idee, aşa cum am spus-o de fiecare dată, majoritatea decide, chiar dacă considerăm că deciziile care s-au luat unele dintre ele-s greşite, suntem membri ai Partidului Social Democrat şi vom face tot ce putem, astfel încât candidatul nostru să-şi maximizeze voturile la nivelul judeţului Olt“, a declarat preşedintele executiv al PSD Olt, Marius Oprescu.

Organizaţia Olt este una dintre puţinele organizaţii ale PSD ieşite învingătoare în Alegerile Europarlamentare, situându-se în top III naţional de munle rânduri de alegeri încoace.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele