Protestele magistraţilor continuă în toată ţara. „Este obligaţia noastră să reacţionăm“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii au continuat, vineri, 1 martie 2019, protestele în toată ţara, susţinând astfel independenţa justiţiei şi sancţionând adoptarea OUG 7/2019.

Aproximativ 200 de magistraţi au protestat la Cluj , în faţa Curţii de Apel, protestul lor fiind apreciat drept „cel mai mare din istoria justiţiei clujene“.

200 de judecători (de la Judecătoriile din judeţ, de la Tribunal şi de la Curtea de Apel) şi procurori (inclusiv de la DIICOT şi DNA) au protestat cu banderola alba la braţ în faţa Palatului de Justiţie. Lor li s-au alăturat câţiva avocaţi şi profesori de drept. Au fost aplaudaţi de cetăţeni”,a scris judecătorul Cristian Danileţ pe Facebook.
Magistraţii clujeni au protestat şi marţi, dar şi vinerea trecută.


Judecătorii şi procurorii din Cluj susţin că indepenedenţa Justiţiei este grav afectată după Ordonanţa de Urgenţă dată de Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. De asemenea, magistraţii susţin că nu vor mai putea să-şi practice meseria şi că amestecul politicului va decredibiliza Justiţia în România.

Şi la Slatina magistraţii Judecătoriei Slatina au protestat, pentru a patra zi la rând, pe scările instanţei. Protestul lor a fost unul tăcut, ca şi în zilele trecute judecătorii purtând coli format A4 pe care au fost printate mesaje privind necesitatea susţinerii independenţei justiţiei.

Suspendarea activităţii curente, cu asigurarea acţiunilor urgente, au hotărât şi procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, care protestează astfel de trei zile şi care se vor întruni din nou în Adunarea Generală, în perioada 4-8 martie 2019, pentru a hotărî dacă şi sub ce formă continuă protestul.

Şi la Oradea magistraţii au ieşit la protest, în faţa Palatului de Justiţie, unde au fost primiţi cu ovaţii, flori şi mărţişoare. Au participat procurori de la Parchetul Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, DIICOT, judecători de la Judecătoria Oradea dar şi de la Tribunalul Bihor. Magistraţii purtau coli cu mesaje în care cereau respectarea Constituţiei, a statului de drept, independenţă pentru Justiţie dar şi drept la liberă exprimare. „Libertatea de exprimare este garantată prin Constituţie şi pentru magistraţi”, scria pe unele dintre pliante.

Zeci de procuri au ieşit vineri, în jurul orei 12.00, şi în faţa Palatului Dicasterial din Timişoara, pentru a trage un semnal de alarmă faţă de modificările aduse Legilor Justiţiei.Magistraţii au fost aplaudaţi de timişorenii care aveau drum prin Piaţa Ţarcului, aceştia fiind susţinuţi şi de câţiva reprezentanţi „Rezist”. Aceştia au scandat „Cinste lor, cinste procurorilor!”.

Procurorii timişoreni s-au alăturat astfel colegilor lor din ţară, care s-au pronunţat deja în favoarea abrogării Ordonanţei 7.

Protestul spontan a durat doar câteva minute. Magistraţii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş se află în grevă de la începutul săptămânii. Ei au decis atunci ca de luni până vineri să suspende programul cu publicul în semn de protest.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj şi cei ai unităţilor arondate din Zalău, Şimleu Silvaniei şi Jibou au ieşit de asemenea, vineri, 1 martie, pe treptele din faţa instituţiei pentru a-şi exprima nemulţumirea vizavi de Ordonanţa 7 şi de efectele negative ale acesteia. În opinia lor, actul normativ ce aduce modificări legilor justiţiei încalcă atât principii constituţionale, cât şi şi legale.

În cadrul Adunării Generale, procurorii din Sălaj au decis în unanimitate ca din 1 până în 8 martie, activitatea cu publicul să fie suspendată în intervalul orar 8-12, cu excepţia cazurilor urgente.

„Prin prevederile Ordonanţei de Urgenţă se pune o presiune extraordinară, în afara Constituţiei, pe magistraţi“, a precizat procurorul Crin Bologa, adjunctul Parchetului Sălaj.

Şi în faţa Curţii de Apel Bucureşti s-a protestat vineri. Magistraţii, ca şi colegii lor din ţară, sunt nemulţumiţi de prevederile OUG nr. 7/2019 şi cer abrogarea acesteia, în ciuda faptului că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că se va întâlni cu premierul Dăncilă pentru a-i prezenta modificările la actul normativ, respectiv abrogarea articolului 54 ce prevede ca şi un judecător să poată candida la şefia unui parchet.

 Totodată, aceştia condamnă şi faptul că nu au fost consultaţi înainte ca Ordonanţa să fie adoptată de către Guvern.

„De data aceasta, am considerat că situaţia este gravă, în mod atipic pentru noi, dar am ieşit să arătăm că suntem îngrijoraţi. Este vorba despre legiferarea fără consultaţie publică, a tuturor actorilor implicaţi şi a spcialiştilor a legilor penale, dar şi Ordonanţa de Urgenţă fără a se justifica urgenţa. S-au adus modificări care nu fuseseră discutate în prealabil”, a declarat Raluca Muntean, procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online