Primul eliminat din BAC-ul de toamnă. Profesor: „Subiectele n-au fost grele, un 6 se poate lua uşor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Absolvenţii de liceu care îşi încearcă din nou puterile la BAC au susţinut astăzi prima probă scrisă, cea la limba şi literatura română. 20% nu s-au prezentat, un elev a fost eliminat.

„BAC-ul de toamnă“ a continuat astăzi cu proba scrisă la limba şi literatura română. În Olt, din cei 535 absolvenţi înscrişi la această probă, s-au prezentat cu 109 mai puţini, semn că efortul de peste vară nu a fost suficient.

„Subiectele au fost uşoare, din punctul meu de vedere. La Uman au avut de ales între Ion Barbu şi Tudor Arghezi, iar la Real, între Eminescu, Blaga şi Stănescu. Eu cred că 6 la română se poate lua uşor“, a declarat preşdintele Comisiei Judeţen de Bacalaureat, profesor de limba română, Victor Iacobescu.

Prima probă scrisă a adus şi prima eliminare din examen, la Caracal, la centrul organizat la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul“. „Este vorba de un băiat care a fost surprins cu o cască în urechi. Nu ştiu ce-a gândit, dar a gândit prost. Acum două sesiuni stă pe bară“, a mai spus prof. Iacobescu.

La sesiunea august-septembrie a examenului de Bacalaureat 2016 s-au însris în Olt 1.024 candidaţi, cei mai mulţi la proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie) – 674. Sunt patru centre de examinare în judeţ - Slatina – Colegiul Tehnic Metalurgic şi Colegiul Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu“, Caracal – Liceul Teoretic „Mihai Viteazul“, Corabia – Colegiul Agricol Danubius – examenul continuând miercuri, 24 august 2016, cu proba obligatorie a profilului – proba E)c) – proba scrisă.

CITIŢI ŞI: Emoţii pentru absolvenţii de liceu care nu au promovat BAC-ul. Peste 1.000 au intrat din nou în examen, sesiunea a II-a 2016

Rezultate Bacalaureat 2016. Care sunt liceele din Top 3 în Olt, cine e la coada clasamentului

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”