Povestea emoţionantă a copilei care a cucerit publicul festivalurilor de folclor. Abandonată la naştere, pentru ea face eforturi nebănuite familia „de împrumut“

Ana Costache (8 ani) are, după doar doi ani de canto, zeci de premii obţinute la festivalurile de folclor din toată ţara. Cei care fac eforturi foarte mari, sprijinind-o să îşi şlefuiască talentul, sunt singurii părinţi pe care-i ştie, asistenta maternală şi soţul acesteia.

Astăzi nu este festival de folclor de la care să plece fără premii, profesoara ei de canto, interpreta de muzică populară Victoriţa Cică, amintind-o printre vocile de care cu siguranţă se va auzi şi în viitor. Ana Costache este deja membră de bază a grupului „Mlădiţele Oltului“, iar perfeormanţa vocală la care a ajuns poate fi pusă pe seama talentului înnăscut, dar este şi rodul unei munci constante. Fata face canto de două ori pe săptămână, deplasându-se, o dată pe săptămână (o dată vine la ei profesoara), de la Potcoava, judeţul Olt, unde locuiesc, la Balş. Are şi ore de pian, dar frecventează şi cercul de dansuri populare. „E greu, nu ne mai întrebaţi cât ne costă, pentru că altceva n-am mai făcut, investim în ele şi ne mai rămân bani de mâncare“, povesteşte Mihaela Burciu (57 ani), femeia care o creşte de la trei săptămâni, deşi are doi copii naturali şi trei nepoţi.

Trei surori, toate abandonate de mamă

Ana Costache mai are două surori (cel puţin copiii de care ştiu cei de la DGASPC). Nu şi-a cunoscut mama naturală, pentru că femeia care a abandonat-o n-a mai căutat-o niciodată. Mai mult, a mai abandonat alte două surori ale Anei. Margareta, care este elevă în clasa a IV-a, a ajuns, în mod fericit, tot în grija Mihaelei Burciu când avea 2 ani şi 8 luni iar mama naturală a abandonat-o atunci când a trebuit s-o nască pe cea de-a treia fată, Maria Magdalena (cu un an mai mică decât Ana, are 7 ani). Mezina, în schimb, se află în plasament la o familie din Slatina. Le despart aproape 30 de kilometri, în schimb se întâlnesc destul de des fie în Slatina, fie la Potcoava, ambele familii de asistenţi maternali sprijind ideea ca fetele să petreacă împreună cât mai mult timp.

Ultimul premiu l-a câştigat chiar la Potcoava FOTO: Facebook /Lucian Burciu

Cum a ales scena

„Era la şcoala de dansuri şi doamna a făcut o serbare. Şi a zis ca fiecare copil să-nveţe câte-un cântecel. Erau vreo 30 şi ceva de copii. Din 30 şi ceva de copii, ea a cântat „Mi-am făcut bundiţă nouă“. A auzit-o atunci doamna Victoriţa Cică,  şi de atunci ne-am dus la Palatul Copiilor, unde preda dumneaei. N-a făcut decât vreo 3 luni, doamna Cică a plecat de la Palat, dar Ana a cântat fără să mai facă ore, iar la un alt spectacol a auzit-o din nou. Şi de atunci am reluat orele de canto. Vinerea vine doamna la Potcoava, noi mergem miercurea la Balş. Dacă am fi avut posibilităţi, am fi mers de mai multe ori pe săptămână. Ştiţi, acum se formează. Ei până pe la 18 ani trebuie să aibă vocea formată, tehnica, totul. Aţi văzut-o acum? Se uita la doamnele şi domnii care au urcat pe scenă şi ea deja râdea, spune că domnii cântă lăutăreşte, nu au prezenţă scenică, e atentă la lucrurile pe care le învaţă... (n.r. – pe Ana am întâlnit-o la un spectacol pe care pensionarii care frecventează un centru de zi, oameni obişnuiţi, l-au oferit copiilor, de 1 Iunie)“.

Cu scena e deja obişnuită, nu are emoţii, şi nu i-a fost greu nici să intre în lumea artiştilor. Greu le este în schimb celor care o au în grijă, care scot din buzunar bani la fiecare festival, la fiecare apariţie televizată, pentru că totul costă, explică Mihaela Burciu, înregistrarea unei melodii, difuzarea ei, uneori şi festivalurile percep taxă de participare. Prea puţin conştientă de eforturile celor pe care fata îi ştie drept „mami“ şi „tati“, Ana are în minte un singur lucru: scena. Modelul ei este Maria Lătăreţu, iar de la renumitul festival care poartă numele artistei s-a întors cu premiul special al jurirului.

Alături de mama Mihaela FOTO: Alina Mitran

De primul trofeu Ana nici măcar nu s-a bucurat. „A fost la Caracal, la „Vocea Romanaţilor, a cântat „Ciuleandra“ şi a luat trofeul. Era aşa de supărată că toată lumea avea diplome şi medalii şi ea avea un simplu trofeu în mână... Nici nu ştia ce-nseamnă. Era atât de dezamăgită, se întâmpla acum un an, avea 7 ani. Acum are 30-40 de diplome şi trofee. Talentată este şi Margareta, sora ei, are o voce extraordinară, însă nu la fel de fascinată de scenă. Margareta ar vrea o carieră în alt domeniu, îi place să coafeze, îi place domeniul modelărilor corporale, alte alte visuri. Noi ne străduim să le susţinem atât cât putem“, spune Mihaela.

Mamă de vocaţie

Mama Anei, cea care a crescut-o, şi-a început cariera de asistent maternal în 2003 dintr-o întâmplare nefericită care i-a adus în casă o adolescentă aflată atunci în clasa a VII-a, astăzi absolventă de facultate şi femeie cu o carieră de poliţist aflată la început. Părinţii fetei decedaseră (mai întâi mama, când fata avea doar un an, după care tatăl), iar adolescenta refuza să meargă în sistemul de protecţie. Cum Mihaela Burciu şi soţul ei îi cunoscuseră pe părinţii tinerei, au hotărât s-o crească. Lucrurile s-au oficializat la DGASPC, iar după ani buni a apărut Ana, care i-a fost repartizată Mihaelei pentru îngrijire.

 „Sincer, chiar nu-mi imaginez ce-aş face dacă într-o zi ar trebui să plece. S-a pus la un moment dat problema s-o înfieze, când avea Ana 4 ani, a vrut-o cineva, însă condiţia a fost să le înfieze pe amândouă surorile, crescând împreună. Din păcate noi nu o mai putem face, am depăşit vârsta, însă ea îmi spune mereu că la 18 ani ar vrea să-şi schimbe numele şi să o cheme Burciu“, încheie Mihaela Burciu povestea care va avea, este convinsă, un final fericit pentru surori, pentru că  „noi pentru asta muncim“.