Poştaşii au intrat în grevă pe termen nelimitat. Lider: „Nu se mai prezintă nimeni la concurs, la cât de mici sunt salariile“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 350 din cei aproape 480 de angajaţi ai Poştei în judeţ au intrat de astăzi în grevă, pe termen nelimitat. Maşinile care transportă corespondenţa au fost oprite, rămânând deschise câteva puncte „mai vulnerabile“.

Poştaşii au intrat în grevă generală, după mai multe încercări de negociere şi greve de avertisment. Ultima dată au vrut să ajungă la o înţelegere cu patronatul chiar în urmă cu două zile, unde după un protest în ploaie, la Bucureşti, în faţa sediului central, au fost invitaţi la discuţii. S-a încercat, spune liderul judeţean Dumitru Iorga,  până în ultima clipă o negociere, însă propunerile şefilor nu sunt de acceptat.

Poştaşii reclamă salariile mici şi lipsa dotărilor, dar şi volumul mare de muncă, având în vedere că la concursurile organizate fie nu se mai prezintă nimeni, fie „lucrează cât lucrează, iau un salariu, văd despre cât e vorba şi pleacă, nu se mai uită în urmă“, spune liderul.

15.000 din cei 23.000 de salariaţi ai Poştei Române, spune liderul Dumitru Iorga, sunt plătiţi cu salariul minim. Un poştaş cu 25 de ani vechime nu ajunge să plece acasă cu 1.400 de lei. „Sunt plătiţi la realizări, dacă are amărâtul ăla de 1.414 lei, nu-l ia, că e plătit în funcţie de ce venituri aduce el în luna respectivă Poştei“, mai spune reprezentantul poştaşilor care, văzând că se propagă unda revoltei de la judeţ la altul, au hotărât să aştepte la locul de muncă, dar fără să lucreze, noile propuneri privind salarizarea din partea şefilor lor.

După discuţiile din urmă cu două zile poştaşilor li se propusese o mărire brută a salariului cu 100 de lei, ceea ce însemna nici 70 de lei după impozitare. „N-am acceptat. În afară de asta, ce ne mai propuneau ei ducea la situaţia în care unul angajat acum ajungea să aibă un salariu mai mare decât un angajat cu 10 ani vechime în Poştă. Aşteptăm. Ei ne tot trimit oferte, noi ne consultăm cu oamenii şi le transmitem răspunsul. Am cerut o creştere cu 200 de lei a salariilor, dar aplicat la salariul în vigoare de la 1 ianuarie 2017, pentru că altfel iar n-am făcut nimic“, spune Iorga.

În Olt cea mai mare parte a poştaşilor sunt în grevă, dă asigurări liderul lor, iar cei care nu s-au alăturat acestei forme sunt din rândul celor „vulnerabili“, care nu-şi permit să-şi piardă postul în prag în pensie, oricât ar fi de prost plătit.

Altfel, poştaşii se plâng de condiţiile grele de lucru, de faptul că nu li se asigură nici banalele creioane sau coli de scris. „Le dădeau într-o vreme 40 de lei, pentru bicicletă, în ideea că mai au nevoi de o reparaţie, de ceva, în mediul rural. Nu-i mai dau nici pe ăia“, spun oamenii, revoltaţi că au ajuns într-o situaţie de nesuportat. „Vine iarna, n-au lemne, n-au combustibil lichid, oficiile sunt neîncălzite. Nu mai vorbesc de genţile alea rupte şi cât sunt nevoiţi să care“, mai spun colegii de la Slatina, care astăzi, în jurul prânzului, au închis şi ghişeele oficiului din centrul Slatinei  (de la Fântâna Speranţei). „Ne aşteptam ca cetăţenii să se revolte, să fie supăraţi că nu-şi primesc pensiile, ce mai au de primit, dar n-a fost aşa, ne-au înţeles“, dă asigurări liderul poştaşilor din judeţ.

Cât de mult va dura protestul greviştii nu ştiu, cert este că vin la lucru, semnează condica, dar nu mai prestează munca pentru care sunt atât de prost retribuiţi. „Din calculele noastre, dacă celor 190 de directori plătiţi cu salarii foarte mari li s-ar reduce salariile cu 30%, ar fi bani să ne crească nouă, ăstorlalţi, leafa cu 200 de lei, ar ajunge pentru tot anul 2017, vă daţi seama ce salarii au!“, este concluzia amară a greviştilor.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG