Portret/ Cătălin Dumitru Stănciuleasa salvează vieţi contracronometru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şi-a început cariera militară lucrând ca pompier. Acum face parte din echipa de paramedici de la SMURD Slatina şi este gata oricând să ajute oamenii la nevoie.

Lucrează la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Olt din 2006. Dacă la început i s-a părut grea meseria de pompier, acum o face cu pasiune. Nimic nu i se pare mai frumos şi mai important decât să salveze viaţa unui om. „Când am venit la pompieri, nu ştiam prea multe despre această meserie. Îmi amintesc şi acum primele luni de pregătire. Mă răneam tot timpul la mâini când trebuia să întind furtunul. La intervenţii am învăţat însă ce înseamnă riscul, dar şi asumarea responsabilităţiilor presupuse de această meserie. Tot pe teren am descoperit însă şi cât este de frumoasă. Nimic nu se poate compara cu salvarea unei vieţi omeneşti”, măturiseşte Cătălin Dumitru Stănciuleasa. După ce timp de doi ani a lucrat pe autospeciala de stins incendii, a devenit apoi paramedic SMURD.

„Şi pe autospecială salvam vieţi, dar să lucrezi pe ambulanţă SMURD e altceva. Poţi să acorzi primul ajutor unei persoane, iar lucrul acesta este foarte important. De aceea am decis urmez cursurile de formare profesională în vederea acordării primului ajutor şi am venit la acest serviciu. E greu să lucrezi cu viaţa unui om, pentru că acel om îşi pune speranţa că va veni cineva să îl salveze, iar noi când ajungem la el, trebuie să facem totul pentru a-l salva”, mărturiseşte paramedicul.

„M-a ţinut de mână în ambulanţă”

Spune că toate acţiunile sunt grele, pentru că fiecare implică pericol pentru ei,  însă două dintre acestea i-au rămas întipărite în minte. „Prima intervenţie care mi s-a părut grea a fost în Slatina, la o societate comercială. Eram liber, iar incendiul a izbucnit în apropierea blocului în care locuiesc. Am mers acolo să văd ce se întâmplă şi să îmi ajut colegii. Am acţionat pentru stingerea acelui incendiu ore în şir. Apoi, cea de-a doua intervenţie pe care cred că nu o voi uita curând a fost, tot în Slatina, la un copil care suferise o fractură. Îl chema ca şi pe mine, Cătălin. M-a ţinut de mână tot timpul în ambulanţă, iar când am ajuns la spital m-a rugat să nu plec de lângă el”, povesteşte militarul. Cătălin este pasionat de ski şi nu ratează în nicio iarnă să meargă la munte. Cel mai mult îi place la Rânca, unde petrece cât de mult timp poate pe pârtie.

Profil
Născut. 03 12 1979, la Balş
Studii. Facultatea de Drept Spiru Haret Craiova
Idealuri. Să devină unul dintre cei mai buni paramedici SMURD

Ce-i place
„Să îmi petrec timpul liber cu familia mea, să mă plimb şi să călătoresc. Ador condusul, mă relaxez atunci sând sunt la volan. Îmi place foarte mult fotbalul, ţin cu echipa României".

Ce nu-i place
"Minciuna. Nu am suportat niciodată persoanele îndoielnice, care nu sunt sincere şi nu îţi spun în faţă ce au de zis. De asemenea, detest oamenii cu două feţe".

Întrebări şi răspunsuri

Ce îţi doreşi în viitor?
"Mi-aş dori să se extindă şi la noi mai mult Serviciul SMURD. Să lucrăm pe amlulanţă de tip C, sub coordonarea unui medic, aşa cum este la Craiova şi la Târgu Mureş. Ne înţelegem bine şi cu medicii de la Serviciul de Ambulanţă, cu care lucrăm în echipă pe teren, dar consider că ar fi altceva să avem şi noi medici la SMURD".

Atunci când mergi la o intervenţie ai vreo teamă?
"Da, întotdeauna, pentru că nu ştii ce găseşti la faţa locului. De când primim alarma şi până când ajungem la locul intervenţiei, avem o teamă în suflet. E posibil să fie cineva cunoscut, cineva apropiat. Cel mai greu este atunci când în evenimente sunt implicaţi copii, e dureros. Cu un copil nu poţi comunica aşa cum o poţi face cu un adult".

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani