Polițist din Olt, anchetat pentru furt. Bărbatul este acuzat că a sustras produse sanitare dintr-un magazin

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un polițist din cadrul IPJ Olt este anchetat după ce ar fi furat două produse dintr-o cutie aflată în raionul de sanitare al unui magazin din Slatina. Acesta și-a dat demisia în urma acuzațiilor.

Polițistul este acuzat că a furat dintr-un magazin FOTO Facebook

UPDATE 14:15

Dorin Adrian Ureche, care a lucrat timp de 32 de ani în Poliţie, neagă acuzaţiile care i se aduc şi afirmă că nu şi-a însuşit produsele respective, doar s-a uitat la ele. De altfel, acestea ar fi fost găsite la câteva zile de la incident în magazin.

 „Au rămas în interiorul magazinului, aici este marea problemă, au fost găsite la câteva zile după. M-am uitat la ele atât, ele au rămas, le-am luat de acolo cu gândul de a întreba pe cineva din magazin, un lucrător de pe raion numai ca lucrătorul, nu am dat de el, l-am căutat în zona au zis ca sunt prinși în alte activități după care am plecat acasă, le-am lăsat acolo și am plecat”, a declarat fostul poliţist

UPDATE

Polițistul acuzat că a furat produse sanitare dintr-un magazin și-a dat demisia.

"Astăzi, polițistul în cauză a solicitat încetarea raporturilor de serviciu, iar cererea sa a fost aprobată de conducerea unității", a transmis IPJ Olt printr-un comunicat.

Ca urmare, raporturile sale de serviciu cu Inspectoratul de Poliție Județean Olt au încetat, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Știre inițială

IPJ Olt a anunţat, miercuri, că poliţiştii din Slatina au fost sesizaţi de către reprezentanţii unei societăţi comerciale din localitate cu privire la faptul că două persoane necunoscute ar fi pătruns în încinta magazinului şi s-ar fi deplasat la raionul de sanitare, unde una dintre acestea ar fi desfăcut o cutie şi ar fi sustras din interiorul acesteia două bunuri, descompletând astfel produsul, transmite News.ro.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt.

”În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că persoana care ar fi sustras cele două bunuri are calitatea de poliţist în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt. Având în vedere calitatea persoanei, dosarul penal a fost declinat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina spre competentă soluţionare. De asemenea, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt a dispus cercetarea prealabilă a poliţistului, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, au transmis reprezentanţii IPJ Olt.

Ei au precizat că IPJ Olt ”se delimitează ferm de orice activităţi care cotravin eticii şi valorilor morale ale profesiei de poliţist şi sprijină activităţile penale aflate în derulare pentru soluţionarea cu celeritate a cauzei”.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani