Persoanele carantinate în Olt au fost „eliberate“, după ce carantina a fost declarată neconstituţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Măsura carantinării a fost suspendată până la găsirea unui nou cadru legal FOTO: Shutterstock

Cetăţenii care se aflau în carantină instituţionalizată în judeţul Olt au părăsit spaţiile special destinate după ce carantina, dar şi izolarea la domiciliu, au fost declarate neconstituţionale. Rămâne în discuţie plata cheltuielilor.

10 cetăţeni se mai aflau, în judeţul Olt, în carantină instituţionalizată, două centre rămânând operaţionale după ce pentru cetăţenii întorşi din străinătate carantina instituţionalizată a fost înlocuită cu izolarea la domiciliu. Cele două spaţii au fost în schimb păstrate pentru acei cetăţeni care nu au posibilitatea de a se izola de familie şi cer să fie plasaţi în carantină, dar şi pentru cetăţenii care încălcau măsura izolării la domiciliu. Conform datelor transmise de Prefectura Olt, în izolare la domiciliu se aflau, în 3 iulie 2020, 2.548 persoane. 

Trei din cei 10 cetăţeni aflaţi în carantină sunt din categoria celor întorşi din străinătate care au cerut izolarea în spaţii puse la dispoziţie de stat, în vreme ce alţi şapte sunt cetăţeni care au încălcat măsura izolării la domiciliu, fiind amendaţi şi plasaţi în carantină instituţionalizată, fiind obligaţi şi la plata cheltuielilor. Acest ultim aspect, de altfel, rămâne încă în discuţie, autorităţilor locale nefiindu-le foarte clar dacă cetăţenii care au încălcat condiţiile izolării mai plătesc sau nu zilele de carantină efectuate.

„Având în vedere publicarea deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 458 din 25.06.2020, în Monitorul Oficial, partea 1, nr. 591 din 02.07.2020 prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin(2), teza 2 din Legea nr 95/2005 privind reforma în domeniul sănătăţii şi ale art 8 alin (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr 11/2929 privind stocurile de urgenţă medicală precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, prevederile legale privind izolarea la domiciliu şi carantinarea se suspendă temporar, pentru o perioadă în care Parlamentul şi Guvernul trebuie să pună în acord aceste prevederi cu dispoziţiile Constituţiei“, se arată într-un document emis de Ministerul de Interne şi transmis tuturor centrelor de coordonare şi conducere a intervenţiei judeţene.

În acelaşi document se mai face precizarea că „toate persoanele beneficiare ale suspendării temporare a măsurii de izolare la domiciliu / carantină trebuie informate că, în situaţia în care, în decursul celor 14 zile de la revenirea în ţară sau de la ultimul contact cu un caz confirmat, acestea devin pozitive pentru virusul SARS-CoV-2, riscă să intre sub incidenţa legii conform art.352 din Noul Cod Penal (Infracţiuni contra sănătăţii publice – Zădărnicirea combaterii bolilor) şi să sufere consecinţele săvârşirii acestei fapte“.

Conform hotărârii Curţii Constituţionale, şi internarea obligatorie în spital a pacienţilor confirmaţi cu infecţia cu noul coronavirus a devenit neconstituţională. La Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, care tratează cele mai multe dintre cazurile confirmate în judeţ, pacienţi cu forme de boală uşoare şi medii, fără comorbidităţi, nu s-a înregistrat, deocamdată, până azi-dimineaţă, nicio cerere de externare care să vină din partea pacienţilor având la bază hotărârea CCR. La acelaşi spital, în schimb, au fost externate, de la emiterea ordinului ministrului Sănătăţii, 10 persoane pozitive, asimptomatice, care au stat deja 10 zile în spital, însă nu au două teste consecutive cu rezultat negativ, acestea angajându-se că vor rămâne în izolare. 

CITIŢI ŞI: CCR explică de ce sunt neconstituţionale carantina şi internarea obligatorie: O restrângere a drepturilor ce trebuie să poată fi atacată în instanţă

Anchetă în Australia. Un nou focar de coronavirus, pus pe seama unor contacte sexuale între angajaţi ai unui hotel şi vizitatori străini aflaţi în carantină

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie