Persoane din judeţul Olt, aduse pentru audieri la Bucureşti în miez de noapte în Dosarul Referendumului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Audierile în Dosarul Referendumului din 2012 continuă în miez de noapte  (FOTO: Arhivă)

Locuitori din judeţul Olt au fost duşi la Bucureşti pentru a fi audiaţi în dosarul privind referendumul din 2012. Ei au fost aduşi cu autocare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în miez de noapte, alături de alţi locuitori din Gorj, Teleorman şi Vrancea. Aducerea celor menţionaţi în Capitală în Dosarul Referendumului a fost decisă de instanţă pe 3 octombrie pentru a da declaraţii despre participarea lor la plebiscitul menţionat.

Aproximativ 200 de persoane au fost aduse la Bucureşti, vineri dimineaţă, într-o locaţie aflată la dispoziţia Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, audierile urmând să aibă loc însă la Curtea Militară de Apel din Bucureşti. Toate persoanele menţionate - originare din judeţele Olt, Gorj, Teleorman şi Vrancea -, vor fi audiate ca martori în Dosarul Referendumului, cauză în care sunt judecaţi vicepremierul în funcţie Liviu Dragnea, precum şi alte peste 70 de persoane.

Aducerea persoanelor menţionate la Bucureşti la termenul de astăzi al procesului a fost decisă de instanţă în data de 3 octombrie a.c., acestea urmând să de-a declaraţii despre participarea lor la referendumul din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, în condiţiile în care apar pe liste că au votat. Procesul nu se va derula însă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care este instanţa ce judecă “Dosarul Referendumului”, ci la Curtea Militară de Apel deoarece aici există mai mult spaţiu pentru audierea tuturor celor ce vor fi audiaţi azi.

Acţiunea de aducere cu mandat a persoanelor din judeţele citate a fost coordonată şi derulată direct de către autorităţile din Capitală, cele locale din teritoriu neavând cunoştinţă de acest fapt.

“Insituţia noastră nu are nicio legătură cu această acţiune de astăzi cu audierile, chiar dacă este vorba şi despre persoane din judeţul Olt. Cei de la Bucureşti s-au ocupat, este de competenţa lor”, a declarat procurorul Andrei Aristide Ştefan din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

Oltul, "fruntaş" la Referendumul din 2012

Reamintim că judeţul Olt a înregistrat cea mai mare prezenţă la urnele de vot din întreaga ţară la referendumul din vara 2012 organizat pentru preşedintelui Traian Băsescu, prezenţa la vot fiind de 73,89 %, dintre care 89,77% dintre alegători au votat pentru demitere. Ulterior, 18 preşedinţi de secţii de votare de pe raza judeţului Olt, precum şi faţă de alte şase persoane tot de la Olt, au fost cercetate în Dosarul Referendumului pentru săvârşirea a diverse fapte de fraudare la referendumul din 29 iulie 2012. Mai exact, potrivit unui comunicat de presă remis de Ministerul Public la acel moment, la cele 18 secţii de votare ai căror preşedinţi au fost învinuiţi în dosar au fost identificate între 10 şi 78 de voturi fraudate, care au constat, în majoritate, în falsificarea unor semnături pe listele permanente sau suplimentare în dreptul unor persoane care fie erau plecate din ţară, localitate, fie nu s-au prezentat la vot sau erau chiar decedate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a înregistrat dosarul “Fraudă la referendum” în data de 7 octombrie 2013, când au fost trimişi în judecată Liviu Dragnea şi alte 74 de persoane, iar judecarea cauzei a început în 15 noiembrie acelaşi an.
 

Mai puteţi citi:

Alegeri prezidenţiale 2014: Aproape 400.000 de alegători olteni, aşteptaţi la vot

Oltul, invadat de peste 30.000 de “turişti electorali” la europarlamentare

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie