„Oraşul aurului alb”, marcă înregistrată a Slatinei
0Brandul municipiului Slatina este arhicunoscut în ţară şi nu numai datorită colosului de aluminiu Alro SA. Cel mai mare producător de aluminiu din Europa „a hrănit”, practic, urbea de pe râul Olt prin „armata” de angajaţi care au câştigat o pâine bună aici, familii întregi fiind angajate în uzina de la marginea urbei din 1965 încoace. Acum, fabrica trece prin momente dificile, din cei 5.000 de angajaţi iniţiali rezistând mai puţin de jumătate.
Oraşul Slatina se numără printre puţinele din ţară care se pot lăuda că au un brand al cărui nume este recunoscut aproape automat. Pentru slătineni, acesta este reprezentat de Uzina de Aluminiu, botezată, după 1991, SC Alro SA. Indiferent de nume însă, fabrica a rămas aceeaşi: unul dintre cei mai importanţi producători de aluminiu din lume, în prezent aceasta aflându-se în curtea unui imperiu rusesc şi fiind o subsidiară a grupului olandez Vimetco N.V. (fostă Marco Group), companie globală de aluminiu primar şi procesat controlată de acţionari ruşi. Alro SA este cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, cu o capacitate de producţie instalată de 265.000 tpa. Principalele pieţe de desfacere pentru produsele Alro sunt Uniunea Europeană - Ungaria, Polonia, Grecia, Germania şi România. Compania are exporturi în Statele Unite şi Asia şi numără, acum, mai puţin de 2.300 de angajaţi
Locuitorii urbei trecuţi de 40 de ani îşi amintesc încă bine începuturile fabricii, care a ridicat, practic, de la zero, Slatina. Mai exact, apariţia acestei uzine a ridicat micuţul orăşel Slatina de la statutul de localitate cu câteva mii de locuitori, la un oraş serios, cu o industrie înfloritoare, industrie susţinută în prezent doar de câteva unităţi ce au supravieţuit “privatizărilor”, printre acestea numărându-se în continuare şi Alro, vechea Întreprindere de Aluminiu. De asemenea, apariţia uzinei de aluminiu a dus la dezvoltarea altor sectoare industriale: textilă, agroalimentară etc. Amenajarea fabricii, numită iniţial “16 Februarie”, a adus cu sine recorduri absolute în ţara noastră: s-au săpat şi excavat aproape 1 milion de metri cubi de pământ, s-au turnat 200.000 mc de betoane, s-au montat 8.000 tone de construcţii metalice şi 15.000 tone de utilaje tehnologice, respectiv s-au pozat 400.000 ml. de reţele electrice şi s-au ridicat 31.000 mc de zidărie specială, pe întreg şantierul lucrând pentru ca termenul de inaugurare să fie respectat cca. 8.000 de oameni.
De atunci şi până în prezent, destinele a zeci de mii de oameni au fost direct sau indirect influenţate de “colosul de aluminiu”. Uzina a fost inaugurată în anul 1965, la patru ani de la luarea deciziei de către autorităţile de la Bucureşti, respectiv de nimeni altul decât Nicolae Ceauşescu, născut la Scorniceşti, aproape de capitala judeţului. Tot Ceauşescu a fost cel care a ţinut cu tot dinadinsul ca tehnologia ce urma să fie folosită în fabrică să nu fie rusească, astfel că a fost aleasă cea mai modernă de la acel moment – Pechiney, de origine franceză. Demn de menţionat este că înfiinţarea uzinei a atras după sine apariţia a alte câteva uzine ce au furnizat piese şi alte elemente adiacente prelucrării aluminiului: Fabrica de Produse Carbonoase - Electrocarbon SA, Întreprinderea de Pistoane Auto şi Piese Turnate din Aluminiu - Altur SA.
Faptul că Slatina a devenit sinonim cu expresia “oraşul aurului alb” sau chiar “oraşul aluminiului” este confirmată şi de către experţi. Denissa Guţică, muzeograf în cadrul Muzeului Judeţean Olt, a precizat:
“Denumirea de <<Slatina – oraşul aurului alb>> a apărut odată cu amenajarea, în acest oraş, a Uzinei de Aluminiu, un colos industrial unde munceau zilnic aproape 5.000 de oameni. Nu se ştie exact cine a dat Slatinei această denumire, probabil tot presa acelor ani, dar este cert că acesta a devenit un veritabil brand pentru oraş şi locuitorii săi. Faptul că această întreprindere a cunoscut o activitate febrilă, a exportat produse peste hotare şi a furnizat diverse componente folosite în mai multe sectoare industriale nu doar în ţara noastră i-a întărit şi mai mult această denumire, fiind recunoscută, acum, nu doar în România, dar şi peste hotare”.
“Te deplasai cu bicicleta altfel pierdeai jumătate de tură mergând de colo-colo”
Uzina de Aluminiu din Slatina a intrat în funcţiune cu patru hale de electroliză, ajungând să crească în dimensiune până la un număr de zece asemenea circuite de productie în 1989. În acel an se produceau aproximativ 240.000 de tone de aluminiu pe an, cea mai mare parte vânzându-se mai departe sub formă de lingouri prelucrate. De asemenea, populaţia oraşului a cunoscut o creştere cu mult peste media naţională. Uzina de Aluminiu de la Slatina a asigurat zeci de ani la rândul întreg necesarul de aluminiu al ţării, ceeea ce spune, iarăşi, multe despre importanţa acestui brand.
Ilie Dorobanţu a lucrat ca muncitor în uzină şi îşi aminteşte anii de început ai Întreprinderii de Aluminiu de la Slatina, cum era numită înainte de 1989.
„Fabrica asta a fost ca un oraş mai mic, să ştiţi. Puţini erau cei care ştiau toată fabrica, toate colţişoarele etc. pentru că era foarte întinsă, te deplasai cu bicicleta altfel pierdeai jumătate de tură mergând de colo-colo. La început au fost peste 5.000 de oameni angajaţi, dar erau mulţi care renunţau după numai câţiva ani din cauza condiţiilor grele în anumite secţii – Electroliză. În primii ani după 1990 a fost greu, se auzea că o să ne închidă, dar încetul cu încetul ne-am revenit şi încă mai existăm. Nici nu ştiu câte alte uzine mai sunt la ora asta în ţară care erau înainte de 1989 şi mai există încă în afară de noi”, spune fostul muncitor, acum pensionar.
Anul viitor, simbolul Slatinei va aniversa 50 de ani de la inaugurare. În ultimii aproape doi ani, fabrica a mers pe pierderi, pentru prima dată după mulţi ani, aceasta din cauză că a fost obligată de legislaţia autohtonă făcută ca de obicei „pe genunchi” să achiziţioneze energie mai scumpă cu 40-50% faţă de cea plătită de consumatorii de acelaşi nivel din restul Europei. Dacă este să avem în vedere că Alro Slatina consumă nu mai puţin de 8 % din producţia naţională de energie, ne putem face o idee asupra situaţiei deloc de invidiat în care se află colosul de aluminiu. Lucrurile sunt însă din nou pe cale să se schimbe în bine după promulgarea, luna aceasta, a Legii certificatelor verzi. Dar, chiar şi în ciuda acestei reuşite, mai există zvonuri potrivit cărora închiderea colosului de aluminiu de la Slatina ar fi doar o problemă de timp. Slătinenii şi, implicit, cei aproape 2.300 de oameni care mai lucrează în fabrică, speră ca acest lucru să nu se adeverească, în caz contrar fiind un real pericol ca Slatina să-şi schimbe brandul şi să ajungă, spun oamenii, o a doua “vale a Jiului”.
Vă mai recomandăm, din acelaşi ciclu:
FOTO Lumea Dallas din Bărăgan. Ferma Southfork din America transformată în brand local al Sloboziei
Buzău, oraşul scufundat în aroma covrigilor subţiri şi crocanţi