Oltul, invadat de peste 30.000 de „turişti” la europarlamentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nimeni nu pare surprins de numărul neobişnuit de mare de persoane care "au vizitat" judeţul Olt în ziua de 25 mai  (FOTO: Mugurel Manea)

Datele oficiale ale Biroului Electoral Judeţean Olt după finalizarea numărării voturilor din teritoriu relevă o situaţie “interesantă”, nu mai puţin de 32.305 persoane votând pe liste suplimentare. Persoanele respective, numite neoficial “turişti electorali”, se pare că au găsit în ziua votării pentru alegerile europarlamentare momentul perfect pentru a vizita judeţul Olt. Interesant e şi că situaţiile privind această problemă nu s-au confirmat.

Numărătoarea oficială a voturilor realizată de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Olt indică faptul că, din numărul total de persoane cu drept de vot de 382.394 înscrise în listele electorale permanente din judeţ, s-au prezentat la vot 176.803, prezenţa la vot pe judeţ fiind de 46,61 %. Acest procent a clasat Oltul pe primul loc pe ţară ca prezenţă la urne. Interesant este că, din numărul total de persoane care au venit la urne în această zi, respectiv 176.803 votanţi, nu mai puţin de 32.305 persoane figurează în statisticile BEJ Olt că au votat pe listele electorale suplimentare, aceştia fiind cunoscuţi neoficial şi sub numele de “turişti electorali”.

Practic, din datele BEJ Olt reiese că, duminică – 25 mai, în judeţul Olt s-au aflat în diverse localităţi din teritoriu, mai mult sau mai puţin întâmplător, nu mai puţin de 18,27 % din totalul alegătorilor din judeţ deoarece toţi aceştia au considerat că, dacă tot se află “în vizită” pe rarisimile meleaguri oltene, nu ar strica să-şi îndeplinească şi datoria civică de a vota. Printre cele mai “vizitate” oraşe în ziua alegerilor europarlamentare s-au aflat Scorniceşti – cca. 2.000 de „turişti”, Balş – 952, Caracal – 800, Curtişoara – 848, Corabia – 630, Piatra Olt – 593, Potcoava – 500 etc.

Aceeaşi situaţie statistică oficială a BEJ Olt arată că, din numărul total de voturi de 176.803, valabil exprimate au fost 167.520 voturi, diferenţa de 9.283 fiind declarate nule.

Sesizări neconfirmate, "scăpări" flagrante ale Legii electorale

Potrivit reprezentanţilor BEJ Olt, în ziua alegerilor au fost înregistrate câteva sesizări privind “turismul electoral”, toate fiind înaintate pentru rezolvare organelor de poliţie competente. La rândul lor, poliţiştii precizează că niciuna dintre situaţiile semnalate de “turism electoral” nu a putut fi confirmată.

“În ziua votării, duminică – 25 mai, am avut mai multe sesizări şi plângeri privind aşa-numitul <<turism electoral>>, care, trebuie spus, nu este menţionat în nicio lege în aceşti termeni. În urma cercetărilor efectuate de noi în teritoriu în acest sens, niciuna dintre situaţiile semnalate nu s-a confirmat”, a declarat comisar-şef Claudia Radu, purtător de cuvânt al Poliţiei Olt.

Prin urmare, chiar dacă poliţiştii ar fi dat întâmplător peste un microbuz încărcat cu “turişti electorali”, oamenii legii se pare că nu ar fi avut cum să îi sancţioneze deoarece ar fi trebuit făcută o cercetare laborioasă incluzând atât locul unde au votat, dar şi, ulterior, verificarea listelor de vot din localităţile de baştină ale călătorilor etc. Cert este că, duminică – 25 mai, în ziua alegerilor pentru Parlamentul European, 32.305 persoane au votat în judeţul Olt pe liste suplimentare electorale.

Reamintim că, în judeţul Olt, potrivit cifrelor oficiale, alianţa USD (PSD-UNPR-PC) a obţinut cele mai multe voturi, respectiv 58,51 %, urmată fiind de PNL – 15,66 %, PDL – 7,03 %, PMP – 4,74 %, PP-DD 4,5 %, Mircea Diaconu – 3,17 %, PRM – 2,82 % etc. În cifre reale, alianţa USD a fost votată de 98.018 persoane cu drept de vot, în vreme ce 26.246 alegători au votat cu PNL, 11.785 cu PDL, iar actorul Mircea Diaconu a fost preferat de nu mai puţin de 5.319 persoane, obţinând chiar mai mult decât PRM, care a adunat doar 4.739 voturi.

Mai puteţi citi:

Rezultate Europarlamentare 2014 Olt. Alianţa PSD-UNPR-PC a luat “caimacul”

VIDEO  Europarlamentare 2014. Slătinenii s-au mobilizat la vot spre seară

FOTO VIDEO  Europarlamentare 2014. Alegătorii din Slatina au votat “de plictiseală”

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani