Olt – Rezultatele actualizării listelor electorale permanente, făcute publice după trei zile de secretomanie totală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prefectul de Olt, Eugen Ionică (dr.) şi şeful cancelariei, Dan Stoichicescu (stg.), au ţinut presa pe "Hold On" în ultimele trei zile

Prefectura Olt a făcut publice, în sfârşit, rezultatele operaţiunii de actualizare a listelor electorale permanente. Deşi majoritatea judeţelor au făcut acest lucru încă de sâmbătă – 18 august, Oltul a fost printre puţinele din ţară care au refuzat ori, mai bine zis, au ocolit în mod constant să facă publice datele menţionate. Abia în această dimineaţă, reprezentaţii Prefecturii Olt au transmis datele în cauză cunoscu

Peste 11.000 de locuitori ai judeţului Olt au fost descoperiţi că nu aveau dreptul să voteze la referendumul din 29 iulie organizat pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Mai exact, în urma actualizării listelor electorale permanente din judeţul Olt, au fost excluse de pe aceste liste peste 11.400 persoane.

Concret, au fost identificate persoane în cadrul tuturor celor nouă categorii de pe modelul solicitării transmis de la Bucureşti, persoane care apăreau pe listele electorale permanente. Astfel, au fost descoperite: 358 de persoane decedate, 90 care şi-au pierdut dreptul de a vota din varii motive, 14 olteni care au obţinut statutul de cetăţean român cu domiciliul în străinătate, alţii 116 care şi-au schimbat domiciliul fără a fi radiaţi din lista localităţii rezidenţei anterioare, în timp ce persoanele identificate la domicilu într-un număr ce nu se corelează cu suprafaţa locuibilă şi numărul de camere ale imobilului este de 1.038.

Aproape 10.000 de olteni – cu acte expirate

Cea mai numeroasă categorie de persoane este, însă, aceea a oltenilor ale căror acte de identitate au expirat fără a fi reînnoite. În această ipostază au fost identificate nu mai puţin de 9.775 de persoane. Practic, toţi aceştia nu aveau dreptul să se prezinte la vot la referendumul din 29 iulie.

Interpelat fiind despre motivul pentru care la Olt s-a tergiversat în ultimele două zile aducerea la cunoştinţa opiniei publice a datelor actualizării listelor electorale permanente cerute de Guvern la solicitarea Curţii Constituţionale, Dan Stoichicescu - şeful cancelariei prefectului de Olt, a declarat că nu au avut voie.

“Noi puteam face publice rezultatele acestei operaţiuni de zilele trecute, dar ni s-a interzis de la Bucureşti până după desfăşurarea şedinţei de guvern de ieri. Nu ştiu de ce restul judeţelor au putut să facă publice aceste date chiar de sâmbătă, după cum am văzut şi eu, dar nouă, la Olt, aşa ni s-a spus, iar noi ne-am conformat”, a încercat Stoichicescu să dreagă busuiocul.

Referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu a fost organizat la Olt raportat la un număr de 386.319 alegători cu drepturi electorale aflaţi pe listele electorale permanente. Dintre aceştia s-şau prezentat la vot 285.465 cetăţeni, dintre care 256.265 (89,77%, n.a.) au fost în favoarea demiterii lui Traian Băsescu.



Mai multe pentru tine:
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte