O autocisternă încărcată cu sodă caustică s-a răsturnat în Olt. Şoferul, un cetăţean bulgar, este la spital VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O autocisternă s-a răsturnat, miercuri, pe E 70, între localităţile Dăneasa şi Radomireşti din judeţul Olt. Traficul este complet blocat, acţionându-se pentru repunerea pe roţi.

O autocisternă care transporta aproximativ 12 tone de hidroxid de sodiu, de la combinatul chimic din Râmnicu-Vâlcea către o localitate din Bulgaria, s-a răsturnat în judeţul Olt. Şoferul autocisternei a fost rănit, fiind transportat la spitalul din Caracal pentru îngrijiri medicale.

Echipaje de pompieri din cadrul Gărzii Stoeneşti şi Detaşamentului Slatina, cu o autospecială de stingere, un echipaj SMURD, o autospecială pentru protecţie CBRN (Chimic, Biologic, Radiologic, Nuclear ) şi o autospecială pentru primă intervenţie, acţionează în zona localităţii Dăneasa, pentru asigurarea măsurilor de prevenire a situaţiilor de urgenţă, pe timpul operaţiunilor de repunere pe roţi a unei autocisterne încărcate cu hidroxid de sodiu, au anunţat reprezentanţii ISU Olt. Poliţiştii au anunţat, la rândul lor, că pentru o perioadă de aproximativ 2 ore traficul va fi complet blocat pe un segment din E 70, circulaţia fiind dirijată pe două rute ocolitoare.

„Astăzi, începând cu ora 17.00, pentru o perioadă de aproximativ 2 ore, traficul rutier va fi blocat total pe Drumul Naţional 6 – European 70, la kilometrul 153 + 400 metri, între localităţile Dăneasa şi Radomireşti, unde se acţionează pentru repunerea pe roţi a unei autocisterne, care, în această dimineaţă, s-a răsturnat în afara părţii carosabile. 

În această perioadă, recomandăm tuturor conducătorilor auto care tranzitează Drumul Naţional 6, următoarele rute alternative:

- pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, ruta-   Caracal - VO6G - Corabia - Turnu Măgurele - Roşiori de Vede;

- pentru restul categoriilor de autovehicule, ruta Drumul Naţional 6 - Drumul Judeţean 546 (Sprâncenata) – Drumul Comunal 116 (Radomireşti) – Drumul Judeţean 653 (Radomireşti) – Drumul Naţional 6“, au transmis reprezentanţii IPJ Olt.

Evenimentul rutier care a dus la blocarea traficului s-a produs miercuri-dimineaţă, în jurul orei 6,43 fiind apelat serviciul de urgenţă 112. 

„La faţa locului, s-au deplasat poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Olt, care, din primele verificări, au constatat faptul că o autocisternă, în care se afla doar şoferul, s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

În urma evenimentului, conducătorul auto, cetăţean bulgar, în vârstă de 52 de ani, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Municipal Caracal. 

Acesta nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice la momentul producerii accidentului“, au mai menţionat reprezentanţii IPJ Olt.

La locul evenimentului este de asemenea un reprezentant al Gărzii de Mediu Olt. Comisarul Laurenţiu Luţă a precizat că a fost contactată o firmă care execută lucrări de decontaminare din Slatina, pentru eventualitatea în care se observă scurgeri de substanţe. Până la acest moment nu s-a înregistrat o astfel de situaţie.

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică