Noii consilieri judeţeni ai Oltului au devenit, oficial, demnitari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Până la (re-)confirmarea ca preşedinte al Consiliului Judeţean Olt, Paul Stănescu (PSD) este simplu consilier judeţean

Membrii noii structuri a Consiliului Judeţean Olt au intrat, luni - 18 mai, în posesia certificatelor de consilieri judeţeni în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat la sediul instituţiei. Alături de reprezentanţii Biroului Electoral Judeţean, la eveniment au fost prezenţi şi politicieni locali.

Cei 32 de consilieri judeţeni ai Oltului şi-au primit, luni - 18 mai, certificatele care le atestă calitatea de membri ai „parlamentului judeţean”. Totul a avut loc în cadrul unei ceremonii derulate la sediul Consiliului Judeţean Olt din Slatina, după ce, iniţial, fusese avansat drept loc de desfăşurare a evenimentului chiar sediul BEJ Olt.
Preşedintele BEJ Olt, judecătorul Romeo Petcan, secondat de colega Florentina Nuţi Meşină, şi subprefectul Virgil Delureanu, a citit numele noilor consilieri judeţen, iar celor prezenţi le-a înmânat certificatele de demnitari locali. O parte dintre noii consilieri, printre care Emil Albotă, Ion Toma, Octavian Popescu ş.a., nu au catadicsit să apară la acest moment oficial.

Noua structură a Consiliului Judeţean arată că PSD îşi păstrează supremaţia, chiar dacă intră alături de PNL sub titulatura "USL" deoarece va avea mai mulţi membri de partid decât “partidul galben”. USL va avea 21 de mandate graţie celor 63,78% din voturi obţinute în alegerile din 10 iunie. Numărul cumulat de mandate ale celor două partide aliate, PSD şi PNL, este mai mare cu trei decât în vechea legislatură.
Mai exact, USL a trimis în CJ Olt pe următorii: Paul Stănescu (consilier până la validarea ca preşedinte al instituţiei, n.r.), Marius Oprescu, Ioan Ciugulea, Petre Idoraş, Dan Ciocan, Ştefan Cătălin Rotea, Ioan Nedelea, Felicia Man, Toma Prună, Ion Moisescu, Silviu Neacşu, Nicolae Stancu, Florea Niculae, Ioan Popa, Nicolae Vitan, Galina Ştirbu, Dan Codan, Ionel Cristian Gheorghe, Gheorghiţă Brânaru, Ionel Marian Taifas, Lucian Niţu, Dorin Teodor Postelnicu.

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO !!!

PDL trage acum ponoasele unei guvernări proaste, caracterizată de o serie de măsuri luate împotriva cetăţenilor şi nu în favoarea acestora, astfel că va avea doar patru reprezentanţi faţă de cei 12 câţi a avut în vechea componenţă a CJ Olt. Cei patru sunt: Gheorghe Ristea, Marian Vasile, Siminica Mirea şi Marin Ionică.

Tot patru consilieri va avea şi Partidul Poporului Dan Diaconescu (PPDD), aflat la prima sa apariţie pe scena politicii: Teiu Păunescu, Octavian Popescu, Roxana Dragomir şi Cătălin Victor Trifu.

Nu în ultimul rând, în noua structură a CJ Olt a intrat şi UNPR, ce va avea trei consilieri: Ion Toma, Pavel Belinski şi Emil Albotă, fost candidat la Primăria Slatina.

Mai multe pentru tine:
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham