Mărinimia unui comunităţi catolice cu doar 100 de membri faţă de nevoiaşii de confesiune ortodoxă. „Nu facem prozelitism din actele de caritate“

20 de copii din familii sărace, cei mai mulţi ortodocşi, primesc ajutor lunar prin intermediul Caritas-ului bisericii romano-catolice din Slatina, care are puţin peste 100 de enoriaşi.

Biserica romano-catolică „Naşterea Sfintei Fecioare Maria“din Slatina este o construcţie impunătoare, ridicată cu aproximativ 20 de ani în urmă de comunitatea cea mai restrânsă, poate, de credincioşi romano-catolici din sudul ţării. Astăzi numărul de credincioşi, spune preotul Sergiu Alin Pal, este de aproximativ 100-120, cei mai mulţi de vârsta a III-a. Cu 20 de ani în urmă, însă, o mulţime de tineri entuziaşti porneau la drum să-şi ajute semenii. Au crescut, cei mai mulţi au plecat din oraş, unii şi din ţară.

„Activitatea caritas-ului parohiei este mai restrânsă astăzi, nu mai putem susţine diverse cauze aşa cum se întâmpla la începutul anilor 2000“, spune preotul, explicând cum se derulează întreg procesul.

„Aceste acţiuni de binefacere sunt o parte foarte importantă a activităţii bisericii, iar structura se bucură de un bun renume, nu-ţi pui problema, dacă vrei să oferi ajutor, că nu ştii ce se poate întâmpla cu donaţia ta“, continuă discuţia în care ni se explică ce rol are această structură, caritas-ul, în fapt un instrument al bisericii catolice de a-i ajuta pe cei aflaţi în suferinţă.

În comunităţile în care numărul credincioşilor este considerabil, cum se întâmplă în Spania, în Italia, caritas-ul are un nucleu de persoane care contribuie lună de lună cu sume de bani necesare susţinerii diverselor cauze caritabile. Sunt oameni care îşi arată, astfel, dragostea faţă de semeni. Alţi credincioşi, voluntarii structurii, pregătiţi în asistenţă socială, se ocupă  de actele de binefacere în sine. În cazul caritas-ului bisericii slătinene, tot un grup de voluntari specializaţi în asistenţă socială selectează cazurile pentru care se asigură intervenţia şi se ocupă ca persoanele care au nevoie de ajutor să-l primească. Fondurile vin însă, în cea mai mare parte, de la credincioşi din Italia.

„Nu facem prozelitism din actele de caritate“

În anii 2000, ne spune preotul, donatorii care se plecau asupra cauzei românilor aflaţi în situaţii dificile era mult mai mare, astfel că şi persoanele susţinute erau mai numeroase. Se organizau campanii, italienii veneau în România, erau vizitaţi şi ajutaţi şi tinerii din centrele de plasament.  Între timp a venit criza, imigranţii veniţi în Europa  au şi ei nevoie de ajutor, au apărut probleme şi în ţările respective, iar eforturile se împart. Chiar şi aşa, caritas-ul bisericii catolice slătinene ajută 20 de copii,dintre aceşti „unul sau doi sunt catolici, ceilalţi sunt ortodocşi“, din mai multe localităţi ale judeţului. 

Pentru aceşti copii, ajutaţi într-un sistem de tip adopţie la distanţă,  binefăcătorii trimit bani, iar cu aceşti bani se cumpără alimente, se plătesc meditaţii, se suţin diverse servicii medicale etc. „Evităm, în general, să acordăm efectiv bani, nu pentru că nu am avea încredere că ei nu ar fi folosiţi în scopul în care au fost daţi, dar, credem că e mai sănătos aşa. Oricum, încercăm să stabilim şi o legătură, nu este doar un ajutor şi atât, ceva tip alocaţie. Cu aceşti tineri ne întâlnim de câteva ori pe an, aici, la club, voluntarii desfăşoară diverse activităţi, în anii trecuţi reuşeam să-i ajutăm să-şi facă temele, acum sunt mai mulţi copii şi tineri din alte localităţi din judeţ şi nu pot veni zilnic“, spune preotul.

Ajutorul este dezinteresat. „Nu le-am spus nici măcar să vină la noi la biserică, nu facem prozelitism din actele de caritate“, precizează preotul. O dorinţă nespusă a celor care-şi oferă ajutorul ar fi ca, la un moment dat, cei ajutaţi să  facă, la rândul lor, când situaţia le permite, gesturi similare. „Sperăm să fie un act de educaţie pentru ei. Eu, la rândul meu, am fost ajutat în perioada în care urmam cursurile seminarului. Ca orice şcoală, presupune costuri, iar eu am primit ajutor de la un binefăcător. Am ţinut legătura, i-am mulţumit tot timpul“, spune preotul. 

Acelaşi tip de relaţie se stabileşte şi între tinerii români din familiile sărace şi binefăcătorii lor din străinătate. Îşi scriu, îşi trimit fotografii, „nu este nimic de genul – i-am ajutat o dată, nu mă mai interesează“. Mai mult, pentru că rareori se întâmplă ca situaţia familială a tinerilor să se îmbunătăţească, ajutorul se oferă până la majoratul acestora.

Enoriaşii şi-ar dori să ajute mai mult, spune preotul Sergiu Alin Pal, însă situaţia financiară nu le permite FOTO: Alina Mitran

„Cel mai mult mă impresionează bucuria pe care o vezi pe faţa lor atunci când sunt ajutaţi, când sunt întrebaţi ce fac, ce note au la şcoală, cum se înţeleg cu fraţii, ce le fac părinţii. Se bucură, nu sunt trişti. Pentru noi e mare lucru să-i vedem bucuroşi, poate pe moment, pentru că se întorc la aceeaşi sărăcie, dar le mai îmbunătăţeşti un pic viaţa“, mai spune preotul.

Biserica a fost înălţată în Slatina după  anul 1989 FOTO: Alina Mitran

De o vorbă bună, pe care atât de mult o aşteaptă, au parte şi bătrânii. „Cam de două ori pe an avem întâlniri cu bătrânii, nu doar catolici. Pentru ei contează foarte mult comunicarea, poate mai mult decât ajutorul material pe care reuşim noi să îl oferim. Noi ne-am dori să putem face mult mai multe, numai că suntem, la rândul nostru, o comunitate mică, enoriaşii sunt în vârstă, trăiesc din pensie, iar pensiile în România, cum ştiţi, nu sunt mari. Ne ajută însă Caritas-ul Diecezan Bucureşti şi mai avem o colaborare cu Asociaţia Vincenzo di Paolo“, precizează preotul

Tot în Slatina funcţionează de ani buni, în cartierul Clocociov, cu sprijinul surorilor catolice, o grădiniţă organizată în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean. Statul  asigură cadrele didactice şi susţine jumătate din costul cu utilităţile, în timp ce surorile îşi oferă sprijinul şi asigură cealaltă jumătate din costuri.