Lista şcolilor şi grădiniţelor din Olt care vor începe anul în scenariul galben. Rata de infectare sau clasele numeroase, principalele motive

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În scenariul galben, clasele sunt împărţite în grupe şi merg alternativ la şcoală, o parte fiind în faţa ecranelor FOTO. Shutterstock

Aproape 30 de unităţi şcolare vor începe cursurile, luni, 14 septembrie 2020, în scenariul galben, scenariu conform căruia vor veni la şcoală toţi elevii din anii de început şi sfârşit de ciclu şi alternativ ceilalţi.

Lista şcolilor care nu pot asigura prezenţa tuturor copiilor la şcoală, conform scenariului verde, cuprinde 29 unităţi. Printre acestea, o mare parte sunt grădiniţe cu program prelungit, însă şi anumite şcoli au ales acest scenariu din lipsă de spaţiu care să asigure distanţarea. Lor li se adaugă şi şcolile din cinci localităţi cu rată de infectare peste 1.

În scenariul galben, vin obligatoriu la şcoală elevii din ciclul primar şi cei din clasele a V-a, a VIII-a şi  XII-a, dar şi copiii de la grădiniţă. În privinţa grădiniţelor, s-a luat decizia de a fi prezenţi pe rând, pe grupe, urmând ca grupele să se schimbe la o săptămână sau la două săptămâni, după cum a stabilit fiecare unitate.

Iată care sunt şcolile care îi vor chema pe copii conform scenariului galben:

1. Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 1 Slatina;

2.  Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 2 Slatina;

3.  Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 3 Slatina;

4.  Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 4 Slatina;

5.  Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 5 Slatina;

6.  Grădiniţa cu Program Prelungit nr. „Ion Creangă“ Slatina;

7.  Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 7 Slatina;

8.  Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 8 Slatina;

9.  Grădiniţa cu Program Normal nr. 1 Balş;

10.  Grădiniţa cu Program Normal „Ion Creangă“ Balş;

11. Şcoala Gimnazială Vişina;

12. Liceul Teoretic Mihai Viteazul Caracal;

13. Liceul Ştefan Diaconeasa Potcoava;

14. Liceul Teoretic Ioniţă Asan Caracal;

15. Liceul cu Program Sportiv Slatina;

16. Liceul Tehnologic Alexe Marin Slatina;

17. Palatul Copiilor Adrian Băran - structura Drăgăneşti-Olt;

18. Şcoala Gimnazială  Călui;

19. Liceul Tehnologic Matei Basarab Caracal;

20. Clubul Sportiv Scolar Caracal;

21. Liceul Tehnologic Constantin Filipescu Caracal;

22. Şcoala Gimnazială Nicolae Marineanu Cezieni;

23. Colegiul Naţional Radu Greceanu Slatina;

24. Liceul Teoretic Nicolae Titulescu Slatina;

25. Liceul Tehnologic Dimitrie Petrescu Caracal;

26. Şcoala Postliceală Sanitară Carol Davila Caracal;

27. Şcoala Gimnazială  Nicolae Titulescu Caracal;

28. Şcoala Gimnazială Strejeşti;

29. Şcoala Gimnazială George Poboran Slatina.

Alte 372 şcoli (şcoli cu personalitate juridică şi şcoli aflate în structura acestora) şi-au organizat activitatea astfel încât să respecte toate condiţiile impuse de Ministerul Sănătăţii, dar să le şi ofere elevilor şansa de a fi prezenţi, fizic, în sala de curs.

Mai multe pentru tine:
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro