La ce preţuri se vinde marfa în piaţa volantă de la Slatina. Apicultor: „E prima zi, am mai lăsat“ FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piaţa organizată în parcarea CJ Olt este deschisă sâmbăta FOTOGRAFII: Alina Mitran

În parcarea Consiliului Judeţean Olt s-a deschis sâmbătă, 18 septembrie 2021, o piaţă pentru producătorii agricoli din judeţ. Fermierii vor veni săptămânal, cât va permite vremea.

Organizarea „Pieţei producătorilor olteni“, în parteneriat, de CJ Olt şi Asociaţia Tinerilor Fermieria fost aprobată în Consiliul Judeţean Olt. Deschiderea oficială a fost un prilej pentru parlamentarii PSD de a face ceva baie de mulţime şi a le promite fermierilor sprijin, asociaţia care asigură participarea producătorilor la această piaţă fiind condusă de Florin Ciobanu, fostul consilier al ministrului Agriculturii - Petre Daea.

Slătinenii, în schimb, nu s-au înghesuit la noua piaţă. „De obicei, slătinenii fac piaţa duminica, va dura ceva până când se vor obişnui“, a fost constatarea unui participant la deschidere. Cei care, în schimb, au ştiut exact ce vor au venit şi pregătiţi cu sacoşe.

„Din cele scumpe cumpărăm mai puţin, ce să facem!“

Preţurile nu sunt toate mici, fermierii declarând, de altfel, că au vândut şi aşa toată vara la preţuri de mizerie, fiind obligaţi să dea marfa samsarilor pentru că nu au locuri în pieţe şi nici relaţii cu lanţurile de retail.

Pentru tomatele roşii producătorii cer între 4-5 lei/kg (la prima „strigare“ s-au vândut, la un stand, şi cu 3 lei/kg, însă când au început să vină clienţii s-a mărit preţul), gogonelele - 3 lei/kg, ardeiul gras - 3 - 7 lei/kg, castraveţii - 4-5 lei/kg vinetele - de la 2 lei/kg, prunele - 3 lei/kg, merele bio - 4 lei/kg, brânza de vacă - 35 lei/kg, brânza veche de oaie - 40 lei/kgcaşcavalul din lapte de vacă - 40 lei/kg, laptele de vacă - 7 lei/litru etc. Găsiţi în noua piaţă şi verdeţuri la legătură, usturoi, ceapă etc., dar şi flori la ghiveci. Crizantele se vând la 10 lei, însă găsiţi şi muşcate şi alte flori pentru terasă sau locuinţă la preţuri bune.

Cumpărătorii şi-au bucurat ochii şi au oftat lung atunci când a fost vorba să scoată banii din portofel. „Din cele scumpe cumpărăm mai puţin, ce să facem! Cumpărăm şi noi ce ne permitem“, a fost replica pensionarilor, în general.

„Am vândut la 80 de bani roşiile şi la 10 lei sacul de castraveţi astă vară“

Speranţa fermierilor este să-şi valorifice cât de puţin din marfă şi la preţuri care să le mai ridice moralul, pentru că toată vara legumicultorii au vândut în regim en-gros, către samsari, la preţuri care nu le acoperă nici cheltuielile. „Am făcut proiecte, am investit, producem controlat, avem contract cu un inginer agronom, am învăţat foarte multe de la dumnealui, bineînţeles că sunt sigure. Nu poţi să faci dacă nu stropeşti, dar folosim produse certificate, respectăm termenele până la recoltare... Sperăm să vindem şi noi ceva-ceva la preţurile astea, că destul am vândut toată vara pe nimic. Am dat cu 80 de bani, şi mai puţin, roşiile şi la 10 lei sacul întreg de castraveţi. Acum sunt 4 lei castraveţii, e altceva. Am fost nevoiţi să scoatem roşiile şi am pus castraveţi, să ne încadrăm în programul „Legume în spaţii protejate“. Dar prost e că nu ştii dinainte ce se mai subvenţionează şi ce nu, să-ţi faci şi tu un plan. Noi aflăm în martie....“, a explicat un fermier ce aşteptări are. 

Suc de mere bio şi nectar de cătină

La unul dintre standurile din piaţa volantă găsiţi mere produse în sistem bio şi produse procesate din mere. 3 litri de suc de mere produs în condiţii certificate costă 20 lei, la acelaşi preţ se vinde şi sucul de măr şi cătină, în timp ce nectarul de cătină costă 90 lei/3 litri.

Preţuri bune sunt şi la standul din imediata apropiere, unde un producător din Caracal vinde miere. 

„Am aceleaşi preţuri de 5 ani. Nu mă lăcomesc, nici nu daula en-gros, pentru că mierea nu are termen de valabilitate. Produc 5-6 tone de miere pe an, avem relaţii cu magazine din Bucureşti, magazine mici, avem şi reţeaua noastră de clienţi“, a explicat producătorul. Cumpărătorilor le-a menţionat însă că „este prima zi, am mai lăsat din preţ“. 

Şi „Mierea sudului“ chiar are preţuri atractive, pierea polifloră vânzându-se la doar 20 lei/kg, la acelaşi preţ şi mierea de rapiţă, mierea de salcâm şi de mană - 35 lei/kg, fagurele de miere - 10 lei etc. 

Piaţa organizată chiar în parcarea Consiliului Judeţean Olt va fi deschisă în fiecare zi de sâmbătă a săptămânii atâta timp cât condiţiile meteo o vor permite. Reprezentantul Asiciaţiei Tinerilor Fermieri, Florin Ciobanu, a explicat că sunt foarte mulţi producători interesaţi să-şi aducă aici marfa şi că există şi o listă de aşteptare. 

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani