Jandarmii olteni şi-au făcut bilanţul pe 2014: au adus la buget peste 600.000 lei din amenzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Olt şi-a prezentat marţi, 16 decembrie, bilanţul activităţii pe anul curent, iar conducerea instituţiei nu a avut motive de nemulţumire, mai ales că amenzile aplicate pentru infracţiunile descoperite pe parcursul anului au adus la bugetul naţional 600.000 de lei. La prezentarea bilanţului au fost prezente oficialităţi ale Inspectoratului Jandarmeriei Române, dar şi de la nivel autohton.

Bilanţul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Olt pe acest an a fost prezentat chiar de şeful instituţiei, col. Dorel Drejoi, care, „supervizat” fiind de către dr.ing. Ion Peligrad, adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei Române, a prezentat activităţile organizate de IJJ Olt, misiunile executate şi rezultatele obţinute în cursul anului curent.

Partipanţii la prezentarea bilanţului au aflat, astfel, că Jandarmeria Olt asigură paza şi protecţia instituţională la 15 obiective de pe raza judeţului, menţinerea ordinii interioare la 11 săli de judecată, precum şi paza, protecţia, supravegherea şi intervenţia la conductele magistrale de transport produse petroliere şi cea de fibră optică pe o lungime totală de 287,2 km. Structurile mobile ale Inspectoratului au asigurat ordinea publică la 192 manifestări cultural-artistice, religioase, promoţionale, comemorative, 41 manifestări sportive, 8 manifestări de protest, 1 vizită oficială, 13 misiuni pe timpul campaniilor electorale, 429 misiuni pe timpul desfăşurării alegerilor şi 18 misiuni privind limitarea/înlăturarea situaţiilor de urgenţă - inundaţii, calamităţi.

În ceea ce priveşte menţinerea ordinii publice pe parcursul anului curent, jandarmii olteni au acţionat în sistem integrat pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor, fiind executate 12.627 patrule mixte în mediul urban, 2.511 patrule mixte în mediul rural, 3.258 patrule de jandarmi în mediul urban, 519 patrule de jandarmi în mediul rural, 63 acţiuni punctuale şi 98 acţiuni în zona instituţiilor de învăţământ. În baza planurilor de cooperare/colaborare încheiate între IJJ Olt şi alte structuri, au fost executate 528 misiuni în cooperare cu alte instituţii ale sistemului de apărare şi securitate naţională, organizaţii, instituţii şi autorităţi ale administraţiei publice locale.

“Toate acţiunile desfăşurate de Jandarmeria Olt s-au concretizat în constatarea a 667 fapte de natură penală, dintre care 256 au fost descoeprite de către jandarmi şi 411 în comun cu Poliţia, fiind identificaţi, cu acest prilej, 681 autori. De asemenea, în acest an au fost aplicate 2.321 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 626.350 lei (şase miliarde lei vechi, n.r.)”, a declarat col. Dorel Drejoi, comandantul jandarmilor olteni.
 

Vă mai recomandăm:

VIDEO  Jandarmii de la Olt, în razie după pescarii braconieri

FOTO+VIDEO  Bulevard din centrul Slatinei, blocat de o bandă de bătăuşi de Ziua Jandarmeriei

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete