Incidente electorale pe bandă rulantă la Olt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu câteva zile înainte de terminarea campaniei electorale, poliţiştii autohtoni au dat publicităţii cifrele incidentelor electorale înregistrate în judeţ până acum. Cifrele oficialilor relevă că se menţine "tradiţia" bătăilor dintre candidaţi şi susţinătorii acestora, predominând "sportul" numit ruperea afişelor şi a celorlalte materiale electorale publicitare.

Campania electorală nu a decurs nici de această dată fără încălcări ale legislaţiei electorale. O statistică a situaţiei incidentelor electorale petrecute şi înregistrate oficial pe raza judeţului arată că apucăturile candidaţilor şi a staff-ului acestora au rămas neschimbate de-a lungul anilor.
„De la debutul campaniei electorale şi până azi - 7 iunie, au fost înregistrate 31 de incidente electorale, cele mai multe constând în distrugerea, furtul şi degradarea materialelor electorale – 14 situaţii. De asemenea, din numătul total menţionat (31, n.a.), 18 incidente s-au produs în mediul rural şi 13 în mediul urban”, a declarat comisarul-şef Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt şi, totodată, al Centrului de Comunicare Judeţean, organism care se ocupă cu inventarierea situaţiilor ce încalcă legislaţia electorală.
Dintre incidentele electorale menţionate, 17 sunt infracţiuni, respectiv: trei fac obiectul furtului de bannere, două sunt infracţiuni de distrugere, două de lovire sau alte violenţe, două reprezintă abuz în serviciu, iar cinci sunt mită electorală. Cercetările nu s-au încheiat şi rămâne de văzut câţi dintre cei acuzaţi de încălcarea legislaţiei electorale vor fi până la urmă pedepsiţi.

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO !!!

Atenţie la neatenţie

Reprezentanţii autorităţilor atrag atenţia cetăţenilor asupra riscului pe care le implică nerespectarea legislaţiei electorale pe durata alegerilor locale. În acest sens, poliţiştii şi pompierii au continuat şi astăzi în judeţ acţiunea de informare a populaţiei în sensul mai sus menţionat.
„Cetăţenii trebuie să ştie că promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase în timpul campaniei electorale, precum şi în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat pentru funcţia de primar, consilier sau de preşedinte al consiliului judeţean, precum si primirea acestora de către alegători, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Această pedeapsă se aplică şi persoanei care votează fără a avea drept de vot ori alegătorului care votează de mai multe ori în ziua alegerilor. De asemenea,  şi tentativa se pedepseşte”, a precizat Claudia Radu.
Oficialul IPJ Olt a adăugat că pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani se aplică şi cetăţenilor care vor vota de mai multe ori în ziua alegerilor.

Mai multe pentru tine:
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet