Video Incendiu violent la o societate din Slatina. Flăcările au cuprins aproximativ 10.000 pătrați. Pompieri din Dolj, Argeș și Vâlcea, chemați în ajutor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incendiu violent a izbucnit, marți-dimineață, la o societate din municipiul Slatina, situată pe strada Pitești. Populația din zonă a fost avertizată prin mesaj Ro-Alert. Acționează pompieri din Olt, iar în sprijin au fost chemați și pompieri din Vâlcea, Dolj și Argeș.

UPDATE 9,30 IGSU a dispus suplimentarea resurselor care intervin la locul incendiului cu alte trei autospeciale de stingere de la ISU Dolj, ISU Argeș și ISU Vâlcea.

Pentru localizarea și lichidarea flăcărilor care se manifestă pe o suprafață de aproximativ 10.000 mp, la fața locului salvatorii intervin cu șase autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară, o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ.

Din informațiile primite la acest moment, nu ar fi persoane surprinse”, precizează ISU Olt.

Traficul rutier în zonă a fost redirecționat, astfel că nu se poate circula pe un segment din strada Pitești, cuprins între intersecția Dedeman și ieșirea din municipiu, șoferii fiind redirecționați pe DEx 12. 

UPDATE 9,15 Au fost suplimentate mijloacele de intervenție cu două autospeciale de stingere și un punct de comandă mobil, din cadrul ISU Olt. „De asemenea, în sprijinul serviciilor profesioniste acționează o autospecială de stingere și o autospecială pentru intervenție la înălțime din cadrul Serviciului Privat Rivergate Fire”, a transmis ISU Olt.

Știrea inițială

Incendiul s-a produs la o clădire din municipiul Slatina, strada Pitești. „Incendiul se manifestă pe aproximativ 10.000 de metri pătrați, cu flacără și degajări mari de fum. La locul evenimentului acționează patru autospeciale de stingere, o autospecială pentru victime multiple, o autospecială pentru descarcerare, un echipaj SMURD și o autospecială pentru intervenție la înălțime. Nu sunt anunțate victime. Misiunea este în desfășurare”, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt. 

Populația din zonă a fost avertizată prin mesaj Ro-Alert cu privire la riscul existent. Sunt degajări mari de fum, fiind cuprinsă de flăcări o clădire cu funcționalitate mixtă  (clădire de birouri și camere pentru muncitori).


Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani