Incendiu puternic la Brâncoveni. Un bărbat a rămas sub cerul liber

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa nu mai poate fi locuită FOTO: martor

Un puternic incendiu izbucnit vineri-seara, 2 aprilie 2021, la o casă din localitatea Brâncoveni, l-a lăsat sub cerul liber pe bărbatul care locuia în imobil.

Incendiul a fost semnalat după ora 22.00. La sosirea pompierilor flăcările cuprinseseră cu totul casa de aproximativ 70 metri pătraţi. Bărbatul care locuia în imobil a reuşit să se salveze, însă nu va mai putea locui acolo.

„Echipaje de pompieri de la Garda Osica de Sus şi Detaşamentul Slatina, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD, au intervenit, în comuna Brâncoveni, sat Mărgheni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă. La sosirea echipajelor, locuinţa, cu suprafaţa de aproximativ 70 de metri pătraţi, ardea generalizat.

Pentru lichidarea incendiului şi îndepărtarea efectelor negative, pompierii au acţionat aproximativ o oră. În urma evenimentului nu s-au înregistrat victime“, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.

Pompierii au stabilit că incendiul s-a produs din cauza coşului de fum, neizolat corespunzător.

Vă recomandăm şi: 

O echipă de chirurgi ruşi a continuat să opereze un pacient pe cord deschis, deşi spitalul era în flăcări

Incendiu devastator la firma de piscine  a lui Radu Berceanu

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”